Scorpionu’

Ramasesem dator cu niste poze. Here they are…

Anunțuri

Prea de tot…

Intr-o seara intru in bucatarie (la noi, jos); aprind becu’ si… zdraaang… pica ceva dupa frigider. Fac 2 pasi spre usa mea cand vad ditamai liliacu’ zburand razant pe langa mine – a nimerit usa din prima… shiet!

Intr-o alta seara imi iau ceva din frigider; cand inkid usa imi pica o shoparlitza din aia mica pe mana. Am inghetzat… nu stiam ce dracu’ e asa de rece si mai si misca. A 2-a secunda pica de pe mana si o taie cu viteza luminii pe tavan. shiet!

Intr-o seara, Catalin se duce in camera lui – cand ce sa vezi: “vaka” era in fatza usii (si se mai uita si pe geam). El de-obicei tzine usa intredeskisa dar atunci era inkisa. Acum imi dau seama de o kestie: o bucata mare de timp n-am mai vazut ‘vaka’ prin gradina: si-o fi gasit vreun ‘apartament’ printre rafturile din camera?

Azi, acum 1h, comedie mare: Catalin da nas in nas cu un scorpion in holul care da in bucatarie si camera mea. Negru. ALIVE! Shiet…

Se pare ca trebuie sa fim atenti (pe bune!) cand intram in camerele noastre: nu stim peste ce ganganie, bidiganie sau dinozaur dam.

This is Costa Rica: de toate, peste tot, pentru toti. O sa va zic si faza cu sharpele din weekend (ce cretin am putut sa fiu. Sau norocos? Sau… ambele?). Stay tuned.

Cat am fost la o tzigara ma gandeam: am stat pe iarba, noaptea, intr-o bezna totala. Am stat in spate (si pe spate) la copaci (si la aia din fatza si la aia din spate). Noaptea. Eram kiar foarte relaxati.
Acum, soarta… ne gandim ca sint 1000 de alte kestii care isi beau berea o data cu noi; sau pe langa noi.

Problema cu scorpionu’ e ca NU ne dam seama cum a intrat: n-avea cum sa sara 10cm (cat e prima treapa spre holul spre camera mea si bucatarie). Deci, CUM a intrat? Pe UNDE? Diseara cand intru in camera fac o inspectzie mai intai… sa vad ce dracovenii mai misca si pe-acolo.

Cica anu’ trecut au facut o proba la jacuzzi (avem si d’asta); cica a iesit un sharpe de-acolo. Shiet…
Tot anu’ trecut am vazut vis-a-vis de rau o shoparla (ciudata): avea creasta ascutzita si arata ca in filmele SF. OMG…
O sa pun pozele de rigoare in curand – e musai sa le fac post-uri separate.

Aaaa.. si in weekend (la Conchal, pe plaja) am fugarit doo shoparle de s-au urcat saracele in copaci. Asta dupa ce-am fugarit sharpele prin apa. Dar asta intr-un post viitor.

Samurai

E numele restaurantului unde-am fost weekendu’ trecut. Japonez. Ce e asa special la el? Well, pentru mine a fost (ceva nou).
Vedeti mai jos filmuletzele. 🙂
Poze nu va dau ca n-am decat vreo 5.

preparing the rice food
serving the food
preparing the salad
preparing the meat
the desert

Din pacate am ramas fara spatiu pe card la desert. Kestiile alea rotunde sint bucatzi de inghetzata. Criminal de bun ce-a iesit…

Soferi

O sa va spun niste kestii interesante (cel putin pentru mine).

De multe ori ies sa-mi iau tzigari. Sint mai multe puncte de aprovizionare, cel mai aproape e la 1km jumate. Urmeaza altu’ la vreo 2km jumate si altu’ la vreo 3.
In fine. Spre cel mai apropiat fac vreo 500m in zona rezidentiala, trec de bariera si urmeaza alt km pe langa un drum cu trafic intens (si pe langa rezidenta abmasadorului USA – alti vreo 200m – da, e ditamai zona)
In aia 500m vad, sa zicem, 10 masini. Din 10 masini, 9 (noua!!) sint conduse de femei. Si nu orice fel de masina: numai sf-uri (4×4 gen Toureg, GL-uri and stuff).
In celalalt km (dincolo de bariere) ‘graficul’ se balanseaza: din 10 masini, 4 sau 5 sint conduse de femei.
Asta e un lucru mai putin important (sa zicem).

Cand nu ma duc la tzigari, merg la o cafea la “Spoon” care e vis-a-vis de bariera de la intrare (deci la 500m distanta). Intotdeauna imi aleg masa de langa strada, de unde vad intersectia cea mai aglomerata si parcarea centrului comercial (“Plaza Los Laureles”). Plus ca e afara, e cald si bine si nu auzi galagia de la celalalte baruri/restaurante alaturate. Doar masinile de pe strada.

Era intr-o vineri. Ora 10 dimineatza. Deja aveam kila de cafea pe masa (ti se aduce un ceainic plin – 3 cafele incap – aproape 2$). Si incep sa scanez strada.
Strada e cu linie dubla, galbena si continua (exceptand intersectia, ofc).
Un nene cu taxiu’ semnalizeaza ca vrea sa skimbe sensul; in spatele lui alte 5 masini se opresc. Taximetristul, pliktisit, trage de volan dar nu reuseste din prima sa se incadreze pe sensul opus – intre timp din sensul opus mai vin masini, care se opresc linistite sa-l astepte pe ametzit sa calce de doo ori linia continua. Si galbena. Atat pe sensul lui cat si pe celalalt sens masinile se opresc. Linistite. NICI UN CLAXON! Nimic…
Nenea face manevrele si pleaca. Masinile se pornesc si-si vad de drum.
Nici un claxon.
Nimic.
Nici o injuratura.
Liniste si pace.

Si nu e prima data cand vad asemenea kestii. Kiar ma gandeam ce s-ar fi intamplat daca faza s-ar fi petrecut in Romania.
Apoi mai e intersectia care taie ambele sensuri: ori ca mergi in vale sau in deal, trebuie sa opresti sau sa-i opresti pe toti pentru a-ti face loc: nu, nu incap doua masini in acelasi timp pe acelasi sens.
Lumea intra si iese in/din Plaza. Intra si iese din zona rezidentiala. Cei care intra, e ok, e usor, nu deranjezi pe nimeni. Cei care ies, e mai complicat.
De cate ori am fost la cafea n-am auzit injuraturi, tipele sau claxoane. Toti se opresc (desi e optional) si le dau voie celor care ies/intra sa se incadreze.

La fel si noi, cand luam autobuzu, trebuie sa traversam strada (care NU are trecere de pietoni) – ni se face semn din faruri (cateodata) sa trecem. Uneori se opresc si ne fac semn cu mana. La fel: fara injuraturi, fara tzipete si fara claxoane.

In San Jose la fel: treci pe unde vrei, cand vrei… soferii te lasa, nu te injura si nu tipa la tine. Mi s-a parut foarte foarte ciudat. Cred ca orice european ar ramane oleaka mirat de ce vede pe strazi.

Rezumat

– multe femei la volan – muuult mai multe ca la noi.
– soferii mai civilizati (nu ca stiu sau ar sti regulile de circulatie, nuuu) ci prin faptul ca nu injura, nu tipa si nu se baga in fata ta, nu te deranjeaza, nu sint cretini (exceptand soferii de autobuz de care va povesteam ca merg ca tampitzii pe sosele).

Mda, asta doream sa va povestesc.

PS. Aici e unde imi beau cafeaua.
In stanga-sus vedeti niste cerculete in iarba – e rezidenta USA.
La dreapta si in sus e un drum (cu o linie alba): ala e drumu spre casa.
Kestia aia in forma de “v” sau “u” e Plaza Los Laureles (magazine, baruri, etc).

Vecini…

Aseara am fost se ne luam tzigari – de data asta n-am mai mers in zona care o stiam deja ci am facut ‘dreapta’ unde faceam ‘stanga’.
Cand…. ce sa vezi… paznicii aia multi cu barieriele alea “digitale” si cu gardurile alea “electrice” si cu piloni de beton, etc… pazesc ambasada SUA.
Damnnn.. Ne uitam ca au ditamai kilometrii de teren, ditamai gardurile and stuff. I-am vazut insa ‘de sus’… au teren de tenis, piscina, un lac mic, alea… alea.. Ce misto e sa fii ambasador… te doare la basca, iei si o kila de bani, liniste, fremos, plaja, soare and stuff..
pura vida….

Pentru nenea Basescu

Neneaaa… aici in Costa Rica nu iegzista ambasada Romaniei! Nu vreti sa faceti una? Ca deja doi romani sint aici. Ne faceti ambasadori, cautam o casa mishto, etc. Promitem sa tzinem berile la rece si motoru’ cald cand sositzi in “vizite oficiale”.
Kiar vis-a-vis de ambasada SUA e un teren de vanzare (asta e pe bune). Punem de-o casa mai mare ca a lor (si cu multe turnuletze) si dam cu prashita in ei din balcon. Ce ziceti, nu se merita?

Escazu

Ieri, la ora de spanglish (si oleaka de franceza pe care o stie Cata) am aflat mai multe kestii despre Escazú (districtu’ unde stam).
Este poreclit “Ciudad de la Brujas” – Orasul Vrajitoarelor – cica, demuuult, tare demult, pe-aici se umbla cu vrajeli.

In prezent se umbla cu altceva: am avut o discutie interesanta cu Anilee (boss’s wife) atunci cand ziceam de “High level dinner”: gambling stuff. Some “big guys” live around here.

The houses

aici sint numa’ si numa’ case ‘de la mama lor’ – construite cu bun gust, placute la vedere, culori finutze, incanta okiu’…
Gardurile sint inalte, uneori de piatra masiva, portzi la fel de masive. Si daca asta n-ar fi fost de-ajuns au pus si garduri electrice, cu sarma ghimpata asta cum vedem in filme la pushkariile din USA. De ce oare?
Pentru ca aici “are living big people” – pe langa rezidentele unor ambasadori mai sint si altfel de rezidente: gambling mobs si cine stie ce altfel de mobs. Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici. Oricum, ideia e, ca atunci cand ne-am pierdut, nu ne-am simtit in pericol sau amenintzati de ceva – we were totally stress free. E placut sa mergi pe strazi, sa te pierzi printre ele, spre desfatarea okilor. Super case, super curatzenie pe strazi si super fauna. Se spune ca Escazu si Santa Ana sint cele mai “safe places” din Costa Rica.

The air…

Incomparabil cu cel de-acasa.
E curat. E rece (we’re in da’ mountains bucket, remember? aaa.. nu stitzi inca, va zic mai incolo). Si cateodata miroase a ceva, a o frunza, copac… ceva de genu’ asta – inca nu m-am prins.
Nu stiu cum sint oamenii “ca si oameni”. So far I don’t care about it.. (yet). Oricum, aseara (cand eram la bere) mi s-a dat un sfat: “trust no one around here”. Noted!

The rain

Cand ploo e de vis. Pana si ploaia aici e din cea mai fina… atat de fina ca trebuie sa-ti intinzi senzorii la maxim sa-ti dai seama daca te-a picurat sau daca e atmosfera ‘uda’. Da, e umezeala multa. La intrarea in camere avem gresie pe jos. Desi incaltzarile sint uscate, pe gresie ne putem rupe gatu’ daca nu sintem atena. Oricum, e o kestie minora.
Aseara, de exemplu, dupa ora de spanglish, bossu’ a adus niste popocorn si l-a lasat pe masa de-afara. Cand am venit acasa (vreo 5 ore mai tarziu) si am incercat popcornu’, era moale… nu mai crantzanea deloc.

Iarba verde de acasa.

Hmm… aici e o kestie, tare interesanta. Iarba e deasa, parca ar fi numai din trifoi. Si groasa – strat gros – a 2-a zi cand am venit aici am stat descultz toata ziua – nu m-am putut abtzine sa nu zburd prin gradina. It’s just amazing.
E moale, e pufoasa, ti se afunda piciorul in ea ca intr-un covor persan de 5 stele. Si curata (pana nu face Roxy kestii pe ea – despre Roxy later). Curata pentru ca exista un pushti (ingrijitor) care o curatza si o uda in fiecare zi. Dimineatza cand ne trezim el da cu grebla (speciala) peste tot si o lasa luna. De ce trebuie curatzata? Pentru ca paduricea de bambushi naparleshte: sint niste frunze lungi si subtiri (noi ne trezim la 5:30 – 6:15 – keep that in mind!)

High level ground

Tot ieri, dupa 3 zile, am aflat ca San Jose se afla la o altitudine de 1.100 de metri si ca tot orasu’ ca intr-un fel de galeata – inconjurat de munti. Se spune ca sintem in “Central Valley”.
Nu stiu ce sa va mai spun. O sa pun vreo doo poze (intr-un post viitor insa) – acuma tre’ sa ma pregatesc sa o tai in oras – nu San Jose ci pe-aici, “pe langa casa”.

Mai multe informatii gasiti aici:
– Escazu: aici si aici.
Weather stuff
– si cateva kestii despre capitala: San Jose.