Managua – day 3

Asta a fost o super funny day – de la inceput pana la sfarsit. A damn full day.

Granda

Da, iar, din nou. De ce? Pentru ca era singurul loc misto si singurul loc unde ne simteam ca pestele in apa. De data asta inarmat si eu cu digitala.
Ca sa se inteleaga o kestie:
– cu o zi inainte va povesteam ca atunci cand am fost in parc, la barfe, am barfit cat s-a putut. Nu se putea evita subiectul Katherine.
Si drept urmare…

New guide: Katherine

(da, e cea din pozele de la postu’ anterior)
Initial fusese vorba sa vina si o verisoara de-a ei: Abigail (o sa o intalnim later on). Acum, cand stau si ma gandesc, cred ca am fost super/mega/giga norocosi ca n-a fost cu noi. Damn… va spui mai tarziu.
Prima oprire: aceeasi cafenea din prima zi.
Next stop: parcul, of course.
Aici a fost misto: am mancat, am luat vreo doo beri si-am jucat cartzi. Fiind luni, eram singurii clientzi din tot restaurantul – pentru cateva ore bune nu s-a miscat nimic in zona – liniste si pace.
Am incheiat ziua in Granada cu o plimbare pe lac – cea mai bestiala kestie care ni se putea intampla in Nicaragua. O sa las pozele sa vobeasca.
(sint unele peisaje care-mi aduc aminte de World of Warcraft)

Seara

Seara… :)) well, si-acum imi vine sa rad.
Am iesit cu Katherine si Abigail; initial am zis sa mergem la “bailar” dar pentru ca era luni, normal, NU era nici un bailar. Asa ca am ramas la barul clubului. A fost “macel”.
Am zis ca noi (romanii) stim sa bem. Neah… eram intotdeauna cu juma’ de bere in urma fetelor. 🙂
In fine…

Abigail

… e genu’ comunist pur-sange, 100%, dobitoc, cretin si idiot. Proasta-moarta-coapta.
Veni vorba de Nicaragua, Managua – si, ca romanii, ii povestim ca Nicaragua e o tzara de kkt.
Abigal: “nope, tara mea e cea mai tare din toata lumea…”
Stau pe ganduri… dar imi scapa printre dintzi o vorba romaneasca: “fah, da’ tu esti proasta?”
Si o las sa-mi explice. Ca Nicaragua e cea mai misto, ca oamenii sint super oameni, ca mai… iunie, iulie..
“ok”, imi zic in barba…
“dar in alte tzari ai mai fost?”
Se uita la mine cu oki mari… “nu, n-am fost…”
Hmm… (deci esti proasta rau)
Si incep sa-i explic de Costa Rica, ii spun ca mai exista si alte tzari, altele decat Nicaragua si Costa Rica. Si ii povestesc si de treaba cu continentele. Si de faza ca am mai vazut vreo doo tzari inainte de a ajunge in aici.
“no, Nicaragua e major pais a todo mundo…”
“si proasta..si hotarata” (dar asta in gand… si in liniste)
Si atunci vine intrebarea fatala: “dar tu in afara de Managua ai mai fost si in alte orase?”
“nu..”
“….”
Katherine a vazut Granada pentru prima data in viata ei. Impreuna cu noi. Era prima data in viata ei cand calatorea 60km mai departe de casa. Tot datorita noua si Abigail ar fi putut merge cu noi. Dar n-a vrut. Cica era ‘bolnava’. Dupa felu’ in care usca berile… n-as fi zis.
Cred ca i-a fost teama de ‘capitalisti’… de inamicu’ poporului si clasei muncitoare, de agenturili secreti…
Si faza care a inkeiat orice discutie pe tema asta:
“esti comunista, nu?…”
“bineinteles, sint comunista…”
(mierda)
Si-atunci imi dau seama: ce bine ca n-a fost zdreantsa asta cu noi in Granada.. ca ne strica ziua.

Din vorba in vorba, Abigail ne spune ca a promis lu’ matusha-sa ca nu se atinge de bere in seara aia – dar asta dupa ce-a uscat vreo 3.

Auzim un fluier pe-afara. Fluiera unu’. Ni se spune ca asta e semnalu’ ca tre’ sa ne caram spre casa. Daaamnnn…
Si o alta faza funny: la noi in Romania, cand esti intr-un restaurant, strigi dupa kelner/kelneritza, ii spui o vorba, il ROGI sa-ti aduca aia sau aia. Aici, fetele, cand doreau ceva, fluierau… ca la stana…
Sau “pssst… pssst…”.
Am leshinat.
Nu tu “chica, senora, muchacha….”. Nope. Ca la stana.

The devil at the gates

Ne caram spre casa. Taxi, of course.
Pe drum incep sa sune mobilele. Se pare ca lumea s-a impacientat (rau de tot). Cand am ajuns acasa ma bushea rasu’ (dar nu puteam sa rad – cred ca luam bataie daca faceam asta). Matusha a celor doo tipe era in poarta (o tipa “4×4” – ca daca statea in porta nici matza nu putea trece de ea)
“….rrrrrRRRRrrrrrrr…..”
Cu o falca in cer si cu una in pamant.
Cand m-am uitat la ea… am inghetzat: avea o privire de ziceai ca vrea sa ma decapiteze din priviri. M-am facut ca nu vad (ma uitam la stele) si m-am carat cu viteza luminii in casa (a noastra). Tipele erau vecine cu noi si rude (sau ceva de genu’) cu Arelis.
Arelis ne-a spus ca fetele trebuiau sa fie acasa la 22:00. Era 00:10. Damn…
A doua zi m-am uitat atent la Katherine:
“ai semne? …vreun oki vanat, ceva?”
“nu, nu s-a intamplat nimic…”
“dar… Abigail mai traieste?”
“da…”
“no te creo…”

Gata. Stiu ca lumea s-a plans ca am scris prea mult. Asa ca m-am conformat. 😛

Poze plimbare pe lac

Aici (avem in total cam 680 de poze turnate in Nicaragua. vreo 250 sint doar de pe lac; plus ceva filme; voi o sa vedeti doar 80 (de poze))

Doriti una…?

Doriti sa va cumparati o insula? Nicaragua e the best place for that.
Asta e zona:
Nicaragua

Vedeti anuntzu’ mai jos (“sin problemas legales”).
insule de vanzare

Si va mai kinui apoi cu “Nicaragua – day 4” si-am terminat-o si pe-asta.

Managua – day 2

Cu o seara inainte discutam de alte locatii pe care le-am putea vedea. Excepting Managua, of course. Ni s-a spus de Granada.
Tot seara intrebam ca pe la ce ora se da ‘stingerea’ (ca noi nu sintem latino sa facem nani pe la 21-22:00). Ni s-a spus ca pe la 01-02:00. Anyway, noi dormeam de rupeam la 00:30.

Cand ne-am trezit (pe la 08:30) tot poporu’ nicas dormea. Ne-am facut ceva de mancare; ne-am facut omleta a la Romania: cu de toate in ea, salam + branza + picanterii (cu o seara inainte am facut valuri cu kestia asta ca nu stiau ce si cum se face si ce va iesi).
Cand au vazut, si-au facut si ei.
In fine, numa’ bine ca s-a trezit toata casa cu mancarea noastra si-am plecat. La…

Granada

drumul spre Granada
Luat taxi pana la o statie de microbuze. Deja ma gandeam la ‘pollo-bus’ (pollo = pui) si a cate gaini o sa numaram pana la destinatie.
Neah…
Ne-am dus la o statie de ‘busitas’ (microbuze).
Pret: 1$ (un dolar) pentru 50km distanta.

Ce-am vazut de m-am speriat. Fiecare microbuz avea un nene ‘cautator de clientzi’: adica iesea in strada si tzipa destinatzia unde avea sa mearga busu. Ganditzi-va ca erau cel putin 4 sau 5 microbuze care asteptau sa se umple (spre diverse destinatii); adica 4 sau 5 neni care misunau pe strada ca titirezu’…
Nenea cautatoru’ mai tzipa si din mers (mai erau auto-stopishti).
In fine.. cred ca durat mai putin de juma de ora drumu’ pana la Granada. Asta din cauza soferului care crosheta pe strada.

Autostrada

Autostrada… hmmm.. cred ca NU o sa vad asa ceva in Romania nici in 1000 de ani: IMPECABILA. Puteai sa si dormi.
3 benzi.
PE SENS! (o sa vedeti poze destule cu asta)
Nici in Costa Rica nu au asa ceva. Ciudat nu? Lumea a 3-a dar au autostrazi impecabile.
Viteza? peste 100km/ora.
Ajungem.
Locatia? Super cool, super meseriasha, super… de-a noastra. Adica deja uitasem de mizeria din Managua. Vedem si alte natzii de oameni pe strada: turishti! Daaamn…
Luam un loc la o masa (cafenea). Vine o tante si ne da’ un menu; si ne spune sa avem grija de bagaje and stuff.. ca se ciordeste pe-aici.
Ma gandeam: “mai nasol ca in Managua n-are cum sa fie”. Era duminica; si dimineatza – lumea pliktisita, de-abia se trezea, etc..
Terminam de ‘alimentat’ cu ‘benzina’ si o taiem spre lac. Alt lac (ala mai mare) – tot ala care are doo bube: vulcani.

2 vulcani in apa

Platim la intrare (nu va spui cat ca-mi da cu zero-virgula). Un paaarc mare… pe tot malul lacului.
Curatzel. Adica nu ca in Costa Rica… cam asa… Eforie Sud/Nord, Vama Veke – adica mizerbil-acceptabil.
Restaurante si alte kestii pe margine.
Sintem asaltatzi de niste neni cu niste poze in mana: erau barcagii care te puteau duce pe lac, la plimbare. Am zis “pas”.
In lac vedem un cerc de oameni. Care se invarteau. Una cu o carte in mana. Cica ‘biblia’. Cica era o ‘secta’. Whatever…
sectantzi
Ne plimbam vreo 1h cred… pana in celalalt capat.
Ne paleste foamea. O palim si noi pe ea. Gasim un restaurant: deskideau la 11:30. Era 10.
Mai ‘la vale’ gasim altu’.. cu umbrelutze din paie, etc, etc. Misto.
Halim.
Si ne apucam de barfe si comentarii (mai tineti minte cand v-am spus ca NIMENI nu stia engleza, da?). Deci, discutie in spaniola only.. no more spanglish (desi ne scapau ‘englezisme’ la greu).
Faza a fost ca Arelis a avut maaare rabdare cu noi si se kinuia sa ne faca sa intelegem ce doreste sa spuna. 70% intelegeam. Restu’.. adaptam (la situatie).

Estoy Tico

V-am dat definitiile in prima parte, da?
O intrebam care a fost faza la Ticabus, cum si-a dat seama cine sintem si cum sintem. (noi asteptam pe cineva cu o hartie maaare cu numele meu scris pe ea). N-a fost.
Si ne povesteste ca si-a dat seama dupa specificatiile primite: “unu mai mic si unu mai mare”. Si apoi ‘dupa haine’. Ale mele erau ‘locale’ – Catalin arata mai deskis la culoare (si la haine si la culoarea naturala).
Si ne mai spune ca, initial, cand si-a dat seama ca noi sintem ‘victimele’, credea ca unu’ e Tico (eu) si unu’ e Gringo (Cata).
Am leshinat. Deci, pana la urma, am reusit sa ma ‘integrez’ in multzime, sa par unu’ de-a’ lor. Me happy!
Dar cica nu e asa de bine, pentru ca Ticos sint uratzi de moarte de Nicas. Si vice-versa. Si cica e mai bine sa fii Gringo in Nicaragua decat Tico.
Dar.. nu cred ca mai am mult sa devin Nico – cred ca foarte putin (pentru cei care nu stiu: ma sperii cand ma uit in oglinda – trebuie sa aprind si becu’… ca se face intuneric. pe bune!). Arat ca dracu’… (la culoare)

Mae, que pasa, mae..?

Fraza care-ti poate fi fatala in Nicaragua. Cum va spuneam, nicas uraste pe ticos de moarte. Faza e ca mie mi s-a intiparit asa de bine jargonu’ ‘prins’ in Costa Rica incat m-am ‘scapat’ si in Nicaragua.
Tin minte ca dupa ce-am spus fraza de mai sus, 6 oki se uitau la mine miratzi si tacutzi… au fost shokatzi (putzin): nu-si dadeau seama cum un strain are jargonu’ pus la punct. Si eu nu-mi dadeam seama de ce nu reactioneaza si de ce se uita la mine ca la masini straine.
Cineva de la office mi-a explicat apoi de ce erau nicas asa de shokatzi.

Revenind la barfele de pe lac.
Apoi ni se spune care si cum mishuna prin casa ei, ce varste au, ce fac (daca fac) si alte kestii domestice.
Apoi am discutat de femei (duohh!). De ce sint atat de multe divortzate, etc. …si de alte kestii sociale.
N-are rost sa detaliez aici.

Ne intoarcem in Granada. In piatza tone de tonete cu de toate – de la tzoale, la mancare. Nasol: mancarea (carnea) statea in soare – nu’s cine dracu’ poa’ sa o mai manance. In fine; n-am incercat. Facem un mic tur de piatza si ne oprim la o bere. Arelis deja renuntzase demult sa mai tina pasu’ cu noi si a ramas pe o banca in parc.

Microbuz. Loc in fata (langa sofer). Digitala in mana. Y regresamos a Managua. Viteza si curent la freza. Din 10 in 10 metri cate-o poza (cred ca l-am disperat pe sofer – numa’ lui nu i-am facut poza)

Macel in strada

Acasa, in coltzu’ strazii. Acelasi coltz unde Cata a vazut ce-a vazut (sa va zica el la o bere – nu am ‘drepturi de difuzare’)
Una gorda y con nico. Adica o grasa cu un nene. Cica s-au luat la bataie de la o insulta; grasa aia i-ar fi zis ceva unei pushtoaice care s-a dus la tacsu’ si-a turnat tot. Vorbeau tare… se auzea in tot cartieru’. Ma uit din poarta. Lume multa – ca la circ.
Si intreb:
– sange ceva?
nu…
– cutzite, capete sparte, ceva?
nu…
Si-atunci unde e bataia? …o fi fost una pe umar. Whatever.

Seara a decurs bestial: e venit ‘the transporter’ (Katherine) si cu gasca vesela. Am zis sa punem de-o carte ceva. N-aveau. Dat bani, plecat, 3 minute venit back cu cartzi. Plasticate. Pret? …zero-virgula ceva ($)
Cei mici ne-au invatat un joc de-a lor: interesant kiar. L-am prins repede.
Din joc in joc ne-am dat seama ca o batem pe Katherine de-i sar capacele. Scor: 5,5,1.
Se oftica. Se supara. Daca la inceput mai zambea cat de cat, dupa cele 5 game-uri credeam ca ne ia la bataie.
Renuntzam.
Bagam un oki la tv.
Si apoi cornu’n perna. Ca a 2-a zi aveam de mers la…
(va urma)

Poze

Da, de data asta avem si poze. (doar cele din ziua asta)

Managua – day 1

Sa incepem cu drumu’. Asa cum va spuneam am plecat pe la 01:00 (si ceva) de-acasa. La taxi suna ocupat. Asa ca am iesit la drumu’ mare sa agatzam o masina. Agatzat. Ajuns la termen: un nene statea de paza la usa – a venit si a dat sa ne ajute cu bagajele. I-am facut semn ca nu e nevoie – aveam doar doo bagaje la noi. Cand am intrat in sediul “Ticabus” ni s-a spus ceva in spaniola. Si ni s-a facut un semn spre un nene aflat la un ghisheu. N-am inteles care faza. Nenea s-a prins ca nu sintem de prin zona si ne-a zis in engleza ca tre’ sa check-in.

Check-in. Luat un bagaj si bagat la subsol (adica la bagaje bus).
Mers baut o cafea. Semnat niste foi (ca la avioane – cand pleci ti se da o kestie: ce bagaje ai, cu ce scop te duci, de unde vii si al cui esti, etc, etc). Pus okii pe una negresa: mica si simpatica. Nu foc, dar destul cat se ne faca se ne uitam la ea.
Vine ora de plecare. Inainte de a trece de bariera spre bus, acelasi nene care ne indicase check-in pointu’ ne spune ceva de bagaje si le ia la pipait. Asa usor, cu teama. Ii spun ca am doar haine si daca vrea sa le verifice, n-are decat. A zambit si a zis ca nu; dar a precizat ca la granitza e posibil sa se uite cineva si-acolo.
Urcat in autobuz. Ocupat locuri. Frig. Tare frig.
Desi era ora 03 fara ceva si era racoare afara, aeru’ conditionat mergea. A venit nenea stewardesu’ si ne-a dat pernutze si o paturica la fiecare. Cred ca a durat vreo ora pana am adormit. M-am trezit pe la …. am uitat. Oricum, era zgomot mare: se krapa de ziua afara.
Ni s-a dat si de mancare. Si IceTea.

Vama

Am ajuns pe ziua. Sa fi fost 6 sau 7.
Nenea stewardu’ ne-a cerut 8USD de om; cica pentru taxa iesire din Costa Rica – eu stiam deja ca pretzu’ e doar de $5. In fine. Ii dam si ii dam si foile pe care le scrisesm dimineatza. Una lui, una noua. Mai aveam inca o foaie – cica ptr. Nicaragua. Ok.
Ne duceam la coada la viza de iesire. Am intrat ultimii pentru ca trebuia si gura noastra sa fumeze ceva dupa 6 ore de mers. Intre timp admiram fauna: niste neni cu ecusoane tot vanturau niste bani. Erau valutishtii. Spre deosebire de Europa, valutishtii astia erau “oficiali” – adica aveau legatura cu banca. O sa ne reintalnim cu ei in Managua si Grananda.
Ne bagam la coada. In 3 minute am iesit (de tinut minte si acest aspect, da?). Stampilatzi, parafatzi si cu acte in regula, ne urcam in Ticabus. 3 minute, da?
Pasapoartele au ramas iar la nenea stewardu care a avut grija sa ni le salte la urcare; si plecam la celalalt punct: Nicaragua office.
Distanta intre ele e de… 20-30 metri. Departe rau.

Ne dam iar jos dar de data asta cu specificatia: “luati bagajele cu voi”. Skot repede banii din geanta si ii bag prin buzunare. Si telefonu’ mobil (ca sa nu ispiteasca vreun nene agent de pe-acolo). Stam la coada iar. 10 minute.
Imi ia nenea agentu’ foaia, se uita DOAR la un sigur aspect: numarul de bagaje. Unu. Il incercuieste. Ma intreba in spaniola unde mi-e bagaju’. E geanta de laptop, rucsac. N-avea cum s-o vada. Ma intorc cu spatele. O vede; imi face semn sa ma car la autocar. Ceea ce-am si facut.
Scurt/2.
Vine si nenea stewardu’ cu pasapoartele stampilate si parafate. Pe rand sintem strigati si urcam in bus.
Vamonos.

Lumea a 3-a

Sau Nicaragua. N-am prea fost atent la geam/drum pentru ca nenea stewardu ne-a bagat un film (sau doo?). Si-am si atzipit oleaka (asa, prin punctele esentziale). Din ce mi-am dat seama (din drum) e cam naspa – am zis ca sint doar zone rurale, etc…
Cu viteza si curent la freza (aeru’ conditionat a mers non-stop) ajungem la Ticabus Managua.

Managua

La intrare, o poarta mare care se deskide. Intra busu’ intr-o curte interioara. Gardurile de 4 metri. Cu sarma ghimpata; spuneai ca intra autobuzu’ cu pushkariashi in puskarie. Constructie moderna, geamuri termopane fumurii.. kestii, trestii. Dati dracu’…
Coboram si ni se arata o usa. Iesim glontz afara. In sala de asteptare fac okii mari.
Ni s-a comunicat ‘de acasa’ ca o sa ne astepte cineva cu o hartie mare pe care o sa scrie numele meu. Ma uit, ma uit… nic.
Shiet.
Deja ma gandeam ca o sa ne luam camera la Ticabus (da, au si hotel, restaurant, cafenea si toate cele trebuincioase – cred ca a fost facut special pentru cei care ies din Costa Rica doar pentru 3 zile si n-au unde sta). Deci aveam back-up.
Intre timp rekinii isi fac aparitzia: taximetristii. Toti cu o engleza pe ei de-am zis ca doar asta au invatzat in skoala. Intr-o spaniola CURATA le spun ca “nu”.
Apoi imi vine in minte intrebarea fatala: Ticabus sau Nicabus? Hmmmm…. Ticabus e operat de Costa Rica si Nicabus de Nicaragua. Problema e ca sint doo kestii diferite cu doo statii diferite. Damn… Stiam ca am specificat acasa: Ticabus, ora 10:00, Managua.
Am ajuns la 10:25. Damn…
Dar n-am avut timp sa intru in panica; cineva se uita la noi ‘mai altfel’. O ‘ea’. Bruneta. Grasutza – dar nu neplacut okiului. Makiata. Aranjata. Curata.
Se apropie. Imi poceshte numele dar imi dau seama ca e pe drumul cel bun. Pe-a lu’ Cata la pronuntzat corect.
Uraaa… cineva ne-a ginit. O sa aflam si cum si-a dat seama in curand. Dar… mai incolo.

Hoooooot

Iesim din sediu. Sintem palitzi de o caldura usturatoare. 35-40 de grade sa fi fost? Oricum, am luat foc instant. Tipa care ne astepta se numeste Arelis. So, Arelis = gazda noastra ptr. cele 4 zile.
Se duce si negociaza ceva cu un taxi aflat mai pe langa sediu. Vorbesc ei ceva acolo si ne face semn sa urcam. In drum spre casa ii spun ca nu avem “nicorici” la noi si ca trebuie sa mergem la o banca sa skimbam.
Banca? Hmmm….
Nenea taxiu’ se opreste pe dreapta intr-o piatza si il fluiera pe unu. Unu’ cu un teanc de bani in mana. Si cu ecuson. Nenea taxiu’ imi spune ca e de la banca – sa ma uit pe ecuson. Ii zambesc lu’ nenea taxiu’ si ma uit la Arelis si ii spun ca “la banca” nu in strada. Imi spune ca e ok, e safe… ca asa e la ei: skimbu’ valutar se face in strada ca sa nu mai stea lumea la coada (asta e de la mine).
Skot foaia. O dau lu’ nenea. Se uita la mine ciudat. Se uita la teancu’ de bani. Il fluiera pe altu’: vine altu’ si facem skimbu’. Fac un calcul rapid si nu dadea bine.
Nu bine pentru ei. Ma uit la Arelis si-mi spune ca e ok rata de skimb. Mie mi-a dat cu 400 de “gordoba” mai mult. Deh.. sa fie primitzi!

Pornim la drum. Faza criminala: pe sosea sint niste reductoare de viteza – cred ca si-a zgariat scutu’ de vreo 3 ori. Era misto: ca si cum te-ai da cu sania pe ciment (asta pentru ca nenea avea garda mica si masina grea). Cred ca n-a fost taxi care sa nu-si frece scutu’ de kestiile alea de pe strada.

Shieeeet…

…cam asta gandeam cand am vazut prin ce cotloane mergem. Strazi… empiric definite. E greu de explicat in cuvinte – au sa fie ceva poze la final – o zona crunta, casele fara tencuiala, simple, cu portzi de 2m, cu lacate peste tot, gratii pe la toate geamurile, cu lume care statea in fatza portzii, gropi, zoi aruncate pe marginea drumului. Shiet once again. Cred ca la noi ‘la tzara’ e mai curat.

Casa

Misto. Adica de-afara parea o casa ca toate casele. Inside insa era curatzica, gresie pe jos, televizor, frigider, microunde, dvd player. TV cu telecomanda. Ceas (care mergea) pe perete. Canapea de piele. Hmm…niiiice imi zic.
Ni se arata camera. Pat de 3m pe 2m. Adica laaat tare. Iar TV, iar dvd player. Hmm…. niiiice. Totul aranjat si pus la 4 ace.
Ni se arata baia: o kestie intre cele doo camere pe care le avea casa – deci si cu doo usi. La fel: gresie pe jos, curatzica, etc. Misto.

Dar noi muream de foame si de sete; asa ca am aruncat repede bagajele si-am plecat. Alt taxi.
Mda, un aspect important pentru a intelege restu’ aventurii/povestirii:

“aspecte”

Inainte de a pleca in Nicaragua, ne-am facut ‘temele’: cautat pe net saituri si alte bloage despre Nicaragua si Managua.
Gasit tone. Speriat la noi rau de tot. Kiar ma gandeam la un moment dat: “unde dracu’ mergem noi? …kiar la dracu’ mergem!”
Lumea a 3-a. Managua era cotata ca cea mai periculoasa. Toti iti spun sa ai mare grija acolo. Toti iti spun sa-ti pui curu’ in taxi kiar daca mergi 30 de metri. Te duci intr-un loc, iei taxi. In alt loc, alt taxi. And so on. Se spunea kiar: daca poti sa eviti Managua, do it!
De evitat si autobuzele/ratebeu’ lor. De evitat din multe motive:
1 – hoti de buzunare;
2 – autobuzele sint ca in filmele mexicane: autobuze veki de skoala din USA aruncate la gunoi in Nicaragua; sint poreclite “chicken-bus” pentru ca tot omu’ din Nicaragua pleaca cu catzel, purcel sau gaini. O sa vedeti ceva poze cu ele – am fost obsedat de prezentza lor.. all over the place. Zgomotoase. Desenate. Turbate!

Si alt aspect ‘fundamental’: nimeni din ‘gasca vesela’ de nicos si nica nu stia engleza. Nimeni! Nici macar Arelis.
Stiu, va puneti intrebarea: daca spanglish nu e, nimic nu e. Well, ne-am descurcat: am plecat de-acasa cu cele doo dictionare.
Asa ca pure spanish my friends, pure, clear and clean spanish!! :))
Multe pixuri si foi. Multe dureri de creier incercand sa gasim/inventam cuvinte. Funny!

Definitii

Nica = femeie din Nicaragua. Nu conteaza varsta. Nu are plural. O nica, doo nica, trei nica. All the same.
Nico = barbat din Nicaragua. Plural: Nicos.
Nicas = tot poporu’ din Nicaragua, fie barbat, fie femeie.
Tico = barbat din Costa Rica. Plural: Ticos.
Tica = femeie din Costa Rica. Plural: Ticas.
Morena = bruneta. Mai poate fi interpretat ca ‘negresa’ (in unele tzari)
Gringo = ‘american’ – in jargon latino-american.

Nu vi le zic degeaba, o sa vedeti ce si cum pe parcurs.

Revenind. Luat taxi si mers la Plaza Inter (adica Mall). Vezi harta.
Mall-ul e mic. Kiar mai mic decat la noi. Am urcat la ultimu’ etaj unde era de mancare.
Arelis si Cata isi cumpara de-acolo. Eu de dincolo (era ceva cu un pui mascota). Ei si-au luat cu orez, kestii din astea. Bleah.
N-am apucat sa duc furculitza la gura cand….

Cutremur

Yeah…
Mic dar guzduitor. Se simtea bine kiar. Cam multicel: vreo 10 secunde. Ne uitam unu’ la altu’. Draci, e mic! Nu stiu daca s-a speriat cineva: eu sigur nu: am vazut altele si mai grele.
Ni se spune ca e din cauza vulcanilor din zona: unu se vedea in departare. Si unu’ mai incolo. Deci doi.
2 vulcani
Calmi, linistiti, ne vedem de farfuriile noastre. Terminam si iesim la un fum. Unii s-au pierdut prin Mall. Altii au plecat in cautare. Altii au stat relaxati afara, la soare… admirand fauna: nica. A durat ceva operatiunea de cautare asa ca am avut timp sa studiez problema cu nica:

Nica

Urate. Cu spume. Erau si grase; dar erau si care aveau corp ok, dar o fatzaaaa… haoleooo…
Au o fizionomie diferita: parca ar fi indieni. si incashi. sau azteci. Amestecati toate astea si va da un model de nicas.
Dar.. sa nu fim rai. 30% din ele aratau ok. Includem si grasele care aveau o fatza de-ti picau plombele. Si vreo 5% care aratau de nota zece peste tot. 95% din ele sint negricoase, ciocolatii. De fapt 95% din Nicos sint negriciosi.
1% din ele (nica) sint fotomodele. Adica nu vezi asa ceva nicaieri. Au fizionomia aia de azteci/indieni dar asa de misto proportionata ca spui ca-s de pe alta planeta. Si ochii… au alta curbura, alta forma, au… ‘altceva’. Am vazut una in microbuz de mi-am tzinut respiratia 5 minute (ca sa nu clipeasca): dar va spui cand ajung acolo.

Intre timp cel cautat iese afara. Dar fara cautator. Se duce back sa o caute pe Arelis.

Alte minute bune admirand zona. Ma uit la masini. Ma gandesc la cele din Romania. Ma uit la cele de-aici: UNA NU are trece de RAR, nici macar UNA!. Sint praf, zdrentze. Fum cat incape. Zgomotoase. Bleah. Unele au plastic in locul geamurilor laterale. Stopuri, faruri? hmmm… amintiri din tineretzile demult apuse. Becurile au ramas (poate)
Mizerie pe strazi.
Oameni imbracatzi ca vai de ei. Se vede saracia peste tot. Pana si in taxiuri (mai ales acolo). Nu mai vobesc de autobuze (de chicken-bus-uri) care mi se pare penale. Te uiti pe strazi si ai impresia ca traiesti undeva prin 1980 toamna. Sau poate kiar 1970 (ca in poze).
Cersetori (mai putini ca la noi). Si mai civilizati: adica daca le spui sa te lase in pace, te lasa… nu insista, nu’s tzigani!
Totuarele crapate. Pete de vopsea pe borduri – au fost frumoase candva.
Strazile principale si autostrada impecabile insa (va povestesc si despre asta mai in detaliu)

Intr-un final sint trezit la realitate de gasca vesela care s-a (re)gasit. Reciproc.

Vrem la lac. Plecam la lac. Cu taxi cu tot. Distantza nu era prea mare, dar.. regula e regula; pentru sigurantza noastra le-am urmat ca la scoala.

Shiet

pe drum, pe partea dreapta, niste multe kestii din tabla: homeless houses. Niste table, carpite cu scanduri sau placaje, peticite cu carpe si alte kestii de genu. Muuuuulte. Tonee..
Cata a estimat ca ar fi peste 100 de colibe. Calculati si voi cam catzi oameni ar misuna pe-acolo.
Ni s-a spus ca partidu’, guvernu’ (ce-or avea si ei pe-acolo) le-au luat casele, pamanturile si tot ce-aveau si i-au aruncat in strada.
Daaamn…

Lacul… hmmm.. puturos. Putzea adica. Nasol kiar. Apa super murdara. Bleah.
Pe mal tone de mizerie si gunoaie. Noaptea devine o zona periculoasa. Kiar daca vis-a-vias de lac (acolo unde-am fost noi) e Teatru’ National. Adica e ditamai zona centrala. Mizerabila. Ca sa nu mai punem la socoteala si faza cu casele de homeless care, cred, sint undeva la 1km distanta.
Pentru ca, din motive de securitate, nu am avut digitalele cu noi, o sa va dau cateva poze de pe google-maps – doar cele cu locurile vazute de noi (puteti vedea multe altele daca stiti sa va jucati cu google earthu’)
Teatro Nacional
Plaza La Fe
Vedere din Mall Inter
Pontonu’ unde ne-am oprit sa vedem lacu’
Catedrala distrusa de cutermuru’ din ‘70 si ceva. Asa e de-atunci.

In fine, mai gasiti voi poze pe-acolo. Au sa fie muuult mai multe la final (mai putine cu Managua insa).
Asta a fost prima si ultima iesire in prima zi.

Back home

Of course, am luat taxi si-am revenit acasa. Taxiul a fost ceva de speriat: avea geamurile cele mici de la portiera spate inlocuite cu bucati de plastic. Conducea un moshulica. Masina arata… ca dracu – ziceai ca se rupe. Nimic nu era la locul lui. Tin minte ca intr-un taxi, Arelis a cerut sa inkida geamul ei – soferu’ a skos maneta din buzunar si a inkis geamu’. Ma bushea rasu’. Dar n-am putut.
Asta nu avea nevoie de manete.. ca n-avea in ce sa le bage. Vopseaua fusese alba. Acum se vedea tabla. Chiar te mirai ca merge si i se invarte motoru’.
Trecem iar prin zonele de groaza si oprim in fata casei. Ne facem un dush si iesim in “gradina”: o curte mica, cu gard de 2m; niste plante pe partea dreapta. Pamant kel pe restu’ curtzii. De fapt, mai erau 3 fire de iarba pe care le-a mancat pisica aia mica in penultima zi – creka o durea capu’.

The Transporter

Stiti filmu’, nu? Well, am avut si noi asa ceva. Cum era cald afara, ne-am uscat. “estoy seco”.
Asa ca am zis sa iesim sa luam o bere, un alta… si alte kestii de-ale gurii. Ni s-a spus ca “nope, bad idea”.
Huh…?
“Pai, nu e kiar ca-n filme aici – e mai rau”. “O sa trimit eu pe cineva sa va cumpere ce doriti.”
Din taxi vazusem magazinul la 15-20m de casa. Ce se putea intampla in 20 de metri? ….“multe…si de multe ori”.
“ok then”.
“the transporter”: inalta, neagra, par negru, lung, oarecum frumushica (pentru zona aia era kiar ok), proportionata, mirata/curioasa. Oki sklipitori. Caprui inkis. Buze mari.
“om bun” imi shoptesc in procesoare…
Cand zambea… devenea interesanta. Dar zambea rar. Anyway…
Name: Katherine.
Age: nu va spui! (nu, nici la bere nu va spui)
Ii dam bani. In 3 minute era inapoi (tot cu beri). Ramanem fara tzigari. Ii dam bani. In 3 minute era inapoi.
Nasoala faza; asa ca ne hotaram sa o taiem la…

Supermarket

Am zis ca e groasa treaba – tre’ sa luam de mancare si provizii pentru cele 4 zile cat vom sta aici. Gazda ne-ar fi facut toate mofturile, dar… sintem romani, ne descurcam singuri.
Luat taxi, dus la supermarket, luat de toate, venit acasa.
Ce inseamna “luat taxi”: cineva mergea cu noi all the time: ori Arelis, ori Katherine. In prima zi doar Arelis. Mergeam doo strazi mai la deal si fluieram dupa taxi – de fapt, ei fluierau dupa noi – sint mii de taxiuri acolo, e un fel de loc de munca natzional.
Of course, “taxista pirata”. Dar, A sau K negociau tot timpu’ pretu – si era ‘pretul corect’ de fiecare data. In ultimele zile deja stiam cat face de colo pana colo.

End of day one

S-au perindat cam toti vecinii pe-acolo. Si vecinele. Unele mai urate si mai grase ca altele. Arelis arata de milioane pe langa alea.
Arelis: nu stiu cati ani are, dar are vreo doi copii – iar fiica cea mai mare are 15 ani. Faceti si voi un calcul. Eu nu i-am dat mai mult de 35-40.
Plus gasca de pushtani: Nixon, Ezikel, Isidro (5 ani – cel mai mic) plus alte cateva persoane care nu stiu ce cautau acolo. Tot in seara aia am vazut-o pe Katherine cu un bebe in bratze. Chiar imi puneam intrebari: “shiiettt, da’ la cat l-ai facut fathaaa…?”
Nu era al ei.
Ora 12:00 si ceva. Romanii cad latzi. De somn. But they survived to live another day. In lumea a 3-a.

Poze

Nope, n-am poze de data asta. Doar un:
Bonus

Nicaragua

Mergem la Managua (capitala). Asta pentru ca romanii au nevoie de viza pentru Panama (tinta noastra a fost Boca del Torro). This sux!
Vom sta la niste rude a celor ce se ocupa de casa de-aici. Plecam in… 5 ore. Dar trebuie sa fim cu 1h inainte la bus station (Ticabus). Asta inseamna ca trebuie sa plecam la 01:00 (si ceva de-acasa). Noaptea.
Luam taxi, ofc. Ultima data cand am sunat la taxi, tantea aia m-a inteles si kiar a venit si taxiu’. Sper sa avem noroc si de data asta.
Plecam la 03:00 si ajungem undeva pe la 10:00 dimineatza. Asta pentru ca (se pare) vom sta ceva timp la granitza cu Costa Rica (iesire) si granitza cu Nicaragua (intrare).
Ne intoarcem martzi seara, pe la 21:00 estimam. Asa ca ne vom blog-ui a little bit later.

PS. ca sa vezi pozna:

Geological faults run throughout the country, along which active volcanoes are situated.  Earthquakes are common, but the last major earthquake, which destroyed the city of Managua, occurred in 1972.
De aici.

Costa Rica – Honduras: 2-0

Dupa ce-am mers pe drum ca vreo ora (trafic, skimbare de bus in San Jose) am ajuns si la stadion.
Lume multa. Colorata (am vazut numai roshu’ in fatza okilor); noua ni s-a comunicat cu o zi inainte sa ne luam tricouri roshii. Asa ca 4 roshii mititei s-au bagat la coada la intrare (si inca 3 ne-ekipatzi corespunzator)

La intrare, surpriza: se controlau oamenii ca la aeroport: nu aveai voie cu nimic: nu tu monede, nu tu tzigari, nu tu brichete: doar telefoanele mobile si keile de la casa/masina. Atat.
Ca sa vezi pozna..
Aveam tzigarile de-abia luate. Mai aveam ceva maruntzish (nu prea mult, dar exista). Am inceput sa ma gandesc, sa complic lucrurile: daca le pun in papuci, se intampla ceva? (ma gandeam la monede si brikete). Neah, ca au detectoare de metale cu care te ‘scaneaza’ peste tot.

Dar, roman fiind, am compilat repede. Si-am trecut! …fara nici cea mai mica problema.

A fost simplu, prea simplu… damn simple: intr-o mana am luat briketa si paketu’ de tzigari si in cealalta am luat banii. Cand am intrat in control am intrat cu mainile sus. :))
Nestiind faza ca NU ai voie nici cu tzigari, am mascat briketa in spatele paketului, afisand (intentionat) paketul de tzigari crezand ca nu-si vor da seama ca e si o briketa in spate. Nu s-a uitat nimeni la mainile mele, NIMENI! (si era cordon de controlori).
Altzii au ramas fara monede (cica sa le donezi la o asociatie caritabila – ‘cica’) si fara paketele de tzigari. La gunoi.

Stadionu’

E nasol. Adica e mic. Nasol nu pentru ca ar avea ceva… ci pentru ca e… like in hell.
Sa va explic.
Daca ati fost cu avionul stiti senzatiile de gol de aer, da? De tangaj pe vapor..
Pentru cei care nu stiu ce e aia avion: e ca la cutremur… se guzduie tot stadionu’ de zici ca e Richter de grad 7!!.
Problema a fost asta:
– unde-am stat noi, urcai cam pe la etajul 8. Sau 9 (aproximativ);
– panta era f. abrupta – cred ca se facea un unghi de 60 de grade cu solu’ – tot timpu’ aveai impresia ca daca aluneci.. ajungi in teren direct;
– partea de stadion unde-am stat noi era construita ca pe o skela imensa… niste dale de beton orizontale reprezentau scaunele (deci fara scaune, doar dale de beton. Beton armat cica.);
– dalele treceau de la un capat la altu in AER si era imbinate la capete pe un slot de doar 10(ZECE) centimetri (am studiat asta DUPA meci);

Stii vreo rugaciune? …una scurta si rapida?!

Aglomeratie mare.
22.000 de oameni
Inainte de meci, in timp ce urcam ‘la etaj’ lumea urla, tzipa, canta. Nimic anormal.
Dar.. i-a pus dracu sa sara de cur in sus pe kestiile alea de … metal-whatever.
Initial am zis ca mi se pare. M-am uitat la Cata. Amandoi eram skimbatzi la fatza: se misca tribuna cu totu’ frateee…. se clatina.
Am zis ca o fi doar portiunea aia pe unde mergem noi.
Ne-am asezat la locurile noastre.
Si incepe iadu’…
Au inceput ticosii sa urle si sa sara.

Prima kestie care mi-a venit in cap a fost… un batalion de infanterie mergand la pas de marsh pe un pod – kestia asta e intrezisa.
Ma gandeam…. daca intra astia toti in rezonantza?? La ce etaj sintem? Cine pica primii?… deja avea scenarii 3D: priveam tribuna ‘inamica’ si ma uitam la constructie – ma uitam la acoperish (de metal) care se clatina. Firele de sustzinere dansau.
M-am uitat in spate: deci aia pica primii.
Imi imaginam cu se duce dracu’ toata tribuna… fiind intr-un triunchi dreptunghic…  o sa cadem pe verticala-diagonala.. asfel incat, toti oamenii din fatza au sa ne ingorape pe noi… si la urma acoperishu’ va pune capac peste totzi..
De la ce eraj? 8 OPT? …sanse de supravietzuire? …la gramada asta de oameni si inaltime? …mi-a dat cu ‘minus’…

In prima repriza ma gandeam ca e de 10000 de ori mai SAFE intr-un avion decat aici pe stadion. Fuck.. imi venea sa-i bat pe toti cei care sareau pe langa mine. Sa-i spanzur…
Intr-un final m-am conformat… si-am zis: “ce-o fi o fi… daca mi-a fost dat sa mor in Costa Rica.. asta e.. macar e cald si soare”…

Asta n-a fost nimic.
Urmeaza…

…repriza a 2-a

Costa Rica baga un gol. Am zis ca deja’s mort da’ n-am realizat inca.
Lumea bucuroasa.
Incep valurile.
Misto…
Si s-apuca ticosii sa faca ceva care a pus capac la toate: sa bata din picioare f.f.f.f. repede… ca un ropot de ploaie; care creste in intensitate. In primele secunde am zis ca e vreun camion sub noi si vibreaza structura.
Dar se accentua din ce in ce mai tare.
Cutremur? … EXACT asta e fost feelingu’ si sunetu’ si ambiantza. Nu mai zic de leganat.
Dar.. am realizat ca dadeau din picioare;  cand am realizat asta mi-a dat seama ca e cel mai bestial lucru care se putea intampla in acel moment. B E S T I A L. Mi-a trecut de toate…

Tribuna galeriei… avea un gard in spate (era cat jumate ca inaltzime decat a noastra). Tremura gardu’ ala ca la batatoru de covoare. Am zis ca aia au sanse mai mari ca noi sa crape tribuna (initial imi doream sa fiu acolo, mi se parea mai safe.. adica.. distanta de la care cazi e mai mica) 😀

Costa Rica baga al 2-lea gol.
Deja ma simteam ca pestele in apa. Dar tot n-am sarit: ma gandeam ca daca ma apuc si eu sa sar… se duce dracu’ toata sansa mea de supravietzuire.

Rezumat

– meciurile la ei NU sint ca la noi. Sint IMPOSIBIL de cumintzi, calmi si civilizati. Urla, injura, etc, dar NU sint violentzi.
– vreo 4 neni din Honduras gresesc tribuna. Am zis ca l-au vazut pe dracu’ astia de langa noi: “huuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu…”. Si-atat!
– il numarau pe portaru’ adevers: cat timp tine mingea pana paseaza. Criminal de funny.
– ii huiduiau pe cei din Honduras la inceperea meciului de-am zis ca raman fara timpane.
– la iesirea din stadion, am vazut ceva imposibil: gasca de honduras mergea spre autobuz(e) cu gasca de ticosi;
– tribuna adversa a incetat sa existe dupa primul gol; toti albastrii erau… tintuiti in scaune; nu mai miscau un deget. Printre ei grupuletze de roshii – erau singurii care perpetuau valurile. Si cei de jos (sub albastri). Ce-am vazut iar imposibil in Romania: tribuna Honduras plina de albastri si cateva petice de roshii printre ei. Pe culoare cate 4 sau 5 politzisti. In tribuna noastra nu era picior de politzai.
– extrem de cumintzi: fara sa se injure intre ei, radeau la poantele facute de unii de pe langa noi, injurau doar pe aia din teren, nu aruncau si nu scuipau. Parca eram la teatru…
– la iesire la fel: cumintzi, in rand, rabdatori, fara tzipele urlete, fara cocalari si shmekerashi de cartier cum e pe la noi.
– faza cu galeriile mergand ‘la bratz’ dupa meci n-am putut s-o concep. Mi-era greu sa cred ceea ce vad.
La 00:30 am ajuns acasa. Si somn. Mi s-a parut ca timpul petrecut pe stadion a fost de 1000 de ori mai mic decat pe ceas. Adica.. intelegeti voi: acu a inceput meciu, acu’ gata meciu’…
Pauza lor cred ca fost de 10 minute… sau kiar atat a fost?
Anyway.. prea multe senzatii tari pe stadionu’ ala.

Aaaa.. si sa nu uit: cand am iesit am studiat atent constructia stadionului: shit!! Daca as fi vazut cum e facut INAINTE de urca sus, abandonam meciu’ la primu’ cutremur.
Dalele erau (cica) din beton-armat. Dar se indoiau de parca erau facute din cauciuc. Si se tineau in doar 10cm. Si erau luuuungi tare..
Si pe ele oameni.. care sar.. in acelasi ritm. Shiet.. nici nu vreau sa ma mai gandesc.

Cand am ajuns in afara stadionului mi-am zis: mi-a fost dat sa mai traiesc o zi! Lucky me!

Fotbal

In seara asta avem meci: Costa Rica – Honduras; pe stadion. Avem biletele cumparate de acum 2 saptamani. Aseara ni s-a comunicat ca nu avem voie cu… mai nimic: fara brikete, fara bere… pe uscat adica. Fara nimic ce poate fi aruncat in teren (o fi ca la noi?)

Cert e ca o sa fie distractiv.

Ultima data cand am fost la un meci (intr-un bar) juca Saprissa cu Liga – ceva gen Steaua – Dinamo. Cei doi ticosi de la masa erau in tabere adverse. A fost giga-funny. In primul rand comentatorul de la tv:
“goooo….+ [2minute] + …ooool”, “saprrrrr….+[inca juma’ de minut de ‘r’-uri]+….isaaa”. Toate cuvintele care aveau ‘r’ in ele erau accentuate in asa hal de te tavaleai de ras. Ceea ce-am si facut (noi romanii); problema cea mai mare era ca astia doi ticosi erau la cutzite in timpul meciului – fiecare isi lauda ekipa incercand se ne faca pe noi romanii sa tinem cu una sau cu alta.
In final, spre disperarea lor, am ajuns sa facem misto de amandoua ekipe.

Oricum, daca ar fi veni Steaua aici (kiar doar juniorii), cred ca ar luat bataie si Saprissa si Liga in acelasi timp – mi s-a parut un joc de amatori, pase pierdute, zapaceala mare in teren; ratari cu poarta goala; cred ca cei de la Saprissa au avut noroc ca au luat bataie cu diferenta mica de scor. Asta in tur.
Ca in retur cica i-au zapacit pe cei de la Liga. In fine.. o sa vedem in seara asta, live, ce si cum cu fotbalul in Costa Rica.

Cica ar fi cei mai tari din America Centrala. Mexicu’ ii uraste (cica). Hmmm.. ma indoiesc.

Trebuie sa-mi iau casti de protectie: astia cand tzipa la un gol, apoi tzipaaa fratee..