Puntarenas

Am plecat sambata dimineatza. Pe la 04:45 ne-au sunat ceasurile. N-am plecat vineri pentru ca am fost prea zapaciti: inital am zis ca plecam la Guanacaste (cineva ne-a zis noua ceva) dar Guanacaste e ca si cum ai spune “ma duc in Transilvania”. Mai trebuia o locatie. Asa ca am sapat, ne-am uitat pe harta, am vazut unde e apa si … Puntarenas a fost.

Wrong exit

Iesim in statia de bus spre San Jose. N-apucam sa resipiram ca vedem deja busu’. Scria pe el “San Jose” si mai erau si alte kestii scrise pe el – dracu’ stie ce, conta ca scria San Jose.
Ghinion.
Busu’ se ducea in San Jose dar nu in “Coca-Cola” terminal ci la dracu’. Kestiile alea scrise erau cele mai importante – indicau si statia finala; noi stiam ca orice autobuz care circula pe la “Plaza Los Laureles” ori se duce in Santa Ana ori se intoarce in San Jose la Coca-Cola.
Asa ca ne trezim pe la vreo 06:00 in San Jose. Zona total necunoscuta. Era lumina afara asa ca n-aveam emotii.
Intrebam. Ni se raspunde. Si bobinam. Cred ca in maxim 10min eram deja la Coca-Cola.

websites vs reality

Cand ne-am documentat am vazut, pe prima pagina(!!) ca autobuzele spre Puntarenas pleaca din “Coca-Cola terminal” – il stim/cunoastem f.bine; doar ca… de-acolo ni s-a spus altceva. O tante dragutza de la casa de bilete imi spune ceva. Ea a spus, ea a inteles (adica alta care nu stie engleza). I-am zis sa-mi scrie pe hartie ce si cum si sa luam un taxi. Scris. Luat taxi. Plimbat oleaka. Desi am fost si la dus si la intors prin acelasi terminal, habar n-am cum se numeste. Totul s-a petrecut asa de repede ca n-am avut timp sa respiram.
Cand am ajuns, lumea de la coada era deja invitata sa urce in autobuz. Ne-am dus si noi direct la nenea ala care ne-a spus ca trebuie sa ne luam bilet. Ofc… (sint curse/autobuze unde platesti la sofer)
Ne luam bilet si renuntam la cursa aia. Mergem sa ne luam o cafea de la o cofetarie (care a durat 5minute sa se faca – desi era masina de cafea) si dam sa iesim si noi la prima tzigara pe ziua aia. Cautam un loc – am zis sa iesim tot pe-acolo pe unde a urcat lumea in autobuz. Cand, ce sa vezi: autobuzul era inca acolo si vreo 2 sau 3 neni renuntza la cursa. Soferu’ s-a prins ca nu sintem bashtinashi si ne-a facut loc; eu in randu’ 2 iar Cata undeva la vreo 4 randuri in spate; separatzi dar urcati in masina de 06:30 si nu in aia de 07:30 pe care pusesem ochii. Biletele sint… diferite: un fel de cartela de plastic pe care o dai la shofer: fara loc, fara ora, fara data; teoretic poti cumpara acel bilet azi si sa pleci la anu’.

2 ore

Way to Puntarenas
Cam atat am facut pana la Puntarenas. Cand am plecat de-acasa era un friiiiggg (deh, nu iesise soarele, zona de munte, va dati seama). Asa ca m-am imbracat “gros”: blugi, adidasi si tricou cu maneca lunga.
Cand am ajuns la Puntarenas am murit. In secunda doi mi-am skimbat tricoul (da, in vazu’ lumii, pe o banca langa plaja).
Era soare. Mult soare. Si caaaalddd.. damn, ce cald era. Nu sufocant dar fierbinte. Deja simtzeam putzin pe maini cum ma arde.
Pentru ca era de-abia 9 si ceva, lumea era somnoroasa, de-abia se deskideau tejghelele de pe plaja, cei de la bar pareau adormiti.
Zona nu prea populata dar si aerisita – o strada lata, numai case cu 1 maxim 2 etaje, palmieri, etc. Din cauza ca era prea devreme am zis sa nu ne ducem sa cautam cazare (inca).

Plaja..hmmm….

Plaja de aici e intr-un golf (vedeti poza de mai jos); vreo 10m in larg e maronie apoi se face albastra. Culoarea aia naspa e data de un nisip negru-negru si fin. Apa ar fi curata daca n-ar fi acel nisip. Curentul bate din sud spre nord (deci total aiurea) – adica bate din stanga spre dreapta cum stai pe plaja – curentii nu te duc in larg (cum ar fi normal) ci au tendintza sa te impinga de-a lungul plajei.
curenti puntarenas
Plaja cred care vreo 3-4km lungime. Ca sa ajungi in apa mai mergi vreo 20 m. Ca sa-ti fie pana la gat, mai mergi vreo 5m.
Jumate din ea e curata (poti sa dormi); jumate… e jale (parca era la Mamaia): gunoaie, sticle de plastic, etc (cred ca era prea dimineatza pentru aia care curata plaja).
Plaja are “blue flag” – adica un fel de nu-stiu-ce-smekerie-ecologica. O fi avand, in acte.. 🙂
Oricum, nisipul e f.fin (iar) si pe plaja sint tot felu’ de kestii care se baga in nisip: un fel de ‘bidiganii’ ca la Manuel Antonio (aropos, pana acum plaja de la Manuel Antonio e in top)
Ca tot veni vorba de ‘kestii’ pe plaja:
Meduza Puntarenas
(nu se vede dimensiunea prea bine, dar va dau un reper: daca ar fi fost sa se lipeasca de mine, imi acoperea TOT spatele – de la gat pana la fund – si am 1.84, da?)

Cazarea

De pe plaja am sarit pe stradutze: liniste, lumea cred ca dormea la ora aia. Am vazut un motel undeva mai ‘in spate’ dar am zis ca e prea departe de centru’; am gasit o kestie “cabinas”; intram si ne speriem: mobilierul, paturile, geamurile, usile aratau ca in 1960 toamna – se vedeau ca sint vechi, antice si de demult. Pretzu’ mare. Arata oribil. Shiet… Daca va uitati la filmele cu mexicani (nu-mi vine unu’ in minte acuma) cam asa aratau toate in casa aia: vechi, etc. Dar, pareau curate. N-am facut poze pentru ca mi se lipise tricoul de suflet si nu-mi doream decat sa ne gasim cazare mai repede sa ma pot arunca cu totu’ in apa.

Mai bobinam. Dam de alta “cabinas”: cu piscina si restaurant “la parter”. Intrebam de pretz (bineinteles, NU stia nimeni engleza pe-acolo). Pret ok.
Ni se spune daca vrem sa vedem camera. Ok. O vedem. O luam. Ne skimbam (in ekipament de plaja).
Atunci mi-am dat seama ca am uitat acasa un element important: shlapii de plaja. Shiet. Cu adidasi n-ai nici o sansa sa supravietzuiesti.
Asa ca am preferat sa umblu all day long in… picioarele goale. 🙂
Camera cu vedere la mare; nu asa de luxoasa precum cea de la M.A, dar… cu teve, cu de toate. Merge. Oricum nu ne doream sa stam in camera decat atunci cand dormim. Oricum, muuult mai luxoasa decat cele din 1960 toamna.

Heineken

Am tzopait la greu pana la primul restaurant: deja betonul si nisipul ardeau in ultimu’ hal – cred ca mi-am fript oleaca talpile dar mi-a trecut – dupa doo zile. 🙂
Nu cred ca e nevoie sa va mai spun ce continea meniul, nu? Am cerut sa mi se recomande ceva “bun”: mi s-a raspuns “pinto”. kkt!
Pinto e orez cu fasole. WTF?
Si am facut rectificarea de rigoare: “arata-mi ceva de pe lista asta care NU are orez”. Erau doo (parca) – eu mi-am luat pui cu cartofi prajiti si salata.
Si o cafea. Si o bere (hHeineken); mi-era dor de ceva european. Nenea care ne-a servit era de nota 10: stia engleza (kiar bine) si era tare vesel.
Iar barul bun si ieftin. Putin mai tarziu l-am vazut pe nenea kelneru’ luand masa: pinto. Am impresia ca mi se face rau doar gandindu-ma la cuvantul care incepe cu “o”.
Am rupt randurile si-am plecat spre plaja. Mi-am luat o kestie de-aia de pus in cap (ardea super tare). Ne-am cautat un palmier si-am stat acolo – toata lumea se furishase la umbra cuiva: a unui copac, umbrela, restaurant. V-am spus ca plaja are vreo 15-20m latime, plina cu nisip care arde: va inkipuiti cu ce viteza intram in apa, da?
Rezumat: plaja, leneveala, bere, plaja, prajeala, leneveala, etc.

Somn

Cred ca pentru prima data de cand mergem la plaja am dormit la pranz. Nu, nu pe plaja (am fi fost prajiti la propriu acuma) ci in camera. Ne-am dus in camera cu intentzia sa ne odihnim putin. Am adormit lemn: vreo doo ore.
Super fresh am pornit in raidurile de noapte.

Night raids

Hmm… nu stiu cu ce sa incep: cu politzia, cu pitzipoancele zambaretze, cu nenea cersetoru’, cu tantea care a castigat concursul de carat butoaie de bere sau cu noi care am speriat lumea?
Observatie (pertinenta): Puntarenas e o zona mult mai safe decat ce-am vazut noi pana acum: adica am stat si-am bantuit strazile pana la 1 noaptea. Noi si politzia ce ne plimbam din capat in capat…

Politzia: primul contact cu ei a fost cand stateam si priveam un concurs cu butoaie de bere. Au venit si au intrat in paduricea de palmieri care e pe marginea plajei. Tzinta lor: doi homeless: le-au verificat actele si buzunarele. Toate buzunarele.
Cand am iesit de la supermarket (ne-am luat tzigari) ii vedem ca opresc in fata noastra la vreo 10 metri (au intrat pe contra-sens) si il opresc pe nenea din fatza noastra (era la vreo 5m saracu’); la fel, control de acte si de buzunare. De noi nu s-au luat.

Pitzipoancele zambaretze: am facut vreo 4 sau 5 ture complete de statiune (adica vreo 4km/tura); de cateva ori ne-am intersectat cu niste pitzipoance care se uitau la noi. Nu le-am zambit si nu le-am dat nici o atentie. Inital.
Faza se repeta. Da data asta imi dau seama ca erau prea evidente privirile lor. Ne depasesc. Imi intorc capul sa ma uit: si ele la fel. Ii zic faza lu’ Cata si ma intorc iar: la fel si ele, se uitau dupa noi.
WTF?
Ne-am prins cand am ajuns acasa: in prima tura de plaja (inainte de cazare) am vazut pe plaja niste pasarele mici care mancau kestii de pe plaja (bidiganii). Se deplasau in asa hal incat le-am poreclit “formula 1”. (o sa le vedeti in poze later). Intr-una din poze apar cele doo pitzipoance. Cred ca or fi crezut ca le facem lor poze.
Terminam tura si ne intoarcem; pitzipoancele ne vad si trec pe partea cealalta. 🙂 Ne vom reintalni cu ele soon. A doua zi adica.
Cred ca le-am speriat: eu eram in negru cu adidasi cu cranii pe ei si un tricou’ de metalist inrrrrait. Cata avea haine mai normale. Oi vi avand fatza de killer?

Cersetorul: un nene care cica ar fi cantaretz (dar n-avea kitara) si care ar fi cantat pentru nu-stiu-ce-vedete-autohtone. Cert e ca am stat de vorba cu el vreo juma de ora (si ne-a povestit o gasca de kestii interesante despre Montezuma si alte plaje situate in peninsula care se vedea in departare: Nicoya). Dupa alta ora (de plimbare pentru noi) era manga, praf. Cand era manga ne-am distrat putin: el ne-a spus ceva si noi am inteles altceva. Si l-am lasat masca (i-am dat niste raspunsuri la care nu s-ar fi asteptat – deh, eram europeni). Mai tarziu ne-am distrat si noi cand ne-am dat seama ca saracu’ om vorbea cat se poate de serios. Si noi facusem misto. Of, of…
Faza a fost ca el stia engleza dar.. dupa ureke: si ne-a spus ceva de genu “natural scene” – dar in engleza lui a sunat altfel. Ganditi-va! 🙂

Concursul de bere. 🙂
Asta e tare. V-am povestit de-a lungul timpului care e faza cu femeile aici, da? Adica majoritatea sint 4×4 (si se pare ca au tractiune integrala by default). Vedem niste neni imbracati in pompieri. Si niste pitzipoance la fel imbracate. La un restaurant din drumul nostru. Galagie mare. Un nene la microfon care spunea kestii. Ne dam seama ca e un concurs. Dar am preferat sa ne continuam raidurile. De fiecare data cand treceam pe-acolo era cate un ‘el’ care se kinuia cu butoiu’ (de tinut minte acest aspect). Intr-un final, ne oprim si noi acolo sa ne odihnim. Vedem faza cu politzia si cei 2 aurolaci.
Nenea de la microfon ii cronometra pe cei cu butoiul.

Femeia conduce:
intra in scena o tante, 4×4, fara prea multe alte “optionale”. I se dau niste manusi (ca si celorlalti barbati). Si se apuca de treaba: ia butoiul si tine. Si tine. Nici o grimasa pe fatza ei (am zis ca butoiul ei o fi gol). La un moment dat cedeaza. Ma si gandeam: “deh, femeie – are tupeu sa se intreaca cu barbatii care s-au kinuit inaintea ei”. O vad ca-si da jos manusile si se apuca din nou; fuuuck! fara manusi si cu tupeu?
Si tine… si tine…. si tine… de ne-am pliktisit.
A iesit castigatoare.
Mda…
Si asta dupa ce vreo 10 tipi s-au tot kinuit cu butoiul ala de bere. Ce nasol tre’ sa fi fost pentru ei: 2 ore muncesc pe branci si la urma vine o tante din asta cu tractziune integrala si le strica distractia.

Apoi am mai vazut un concurs: sa bagi atza in ac cu manusile alea (de sudura, de pompier, etc)
Niste brunetzele (morenas) au reusit. O blonda nu. Mi se parea normal.

Ne-am inkeiat ziua cu o bere la restaurantu’ unde eram cazati. Adica aici.

A doua zi

Rezumat fast:
micul dejun la restaurantul unde ne-am cazat si plaja + raid-urile de rigoare.

Ce-am vazut misto tare:
Bombardierele: niste pasari (ca un fel de pelican) ca plonjeaza in apa intr-un unghi de 90 de grade. Vedeti poze explicate mai tarziu.

Ne-am inceput ziua pe plaja cu un raid mic – pana spre capat. Unde… ghici cu cine dam nas in nas? Cu pitzipoancele de seara trecuta. Nu erau singurele ci cu un ‘el’. Ne-am plasat strategic, in spate-lateral vreo 50m. Un unghi si o distanta numa’ buna pentru teleobiectivu’ lu Cata. 😀
Daca la inceput am fost mai timid si-am zis sa nu se prinda ca le facem poze, am sfarsit prin a fi un paparazzi pe fatza: pus obiectivu’ la oki si turnat poze – deja mi se parea nasol sa le fac poze cand NU se uitau. S-au prins saracele, dar…who cares?

Ne-am ars bine si-am plecat sa predam camera (era 12:30 si la 13:00 “fara exceptii” se elibera camera). Eliberat camera. Dus si luat bilete de autobuz.
Aceleasi cartele de plastic (parca ar fi fost cartele telefonice)
Ne-am gandit ca n-are rost sa plecam la 15:30 cum ne-am propus. Asa ca am setat ora 14:00 “salida para Puntarenas”.
In ora aia de raid am turnat vreo 100 si ceva de poze. Cata la fel. Cu de toate. Pentru toti! 🙂
Spre capat ne-am dat seama ca daca nu bagam ‘turbo’ nu mai prindem autobuzu de 14:00 – asa ca, in fuga, am turnat cele 100 de poze: tineam camera la gat si cu o mana o manevram: fara sa ma uit prin obiectiv, intuitiv, poitam camera spre obiectul vizat si zdrang, zdrang… Au iesit kiar misto (dar nu le pot pune pe toate ‘for public’ view)
Cei 2km facuti cu 100 la ora ne-au facut fleashka. Am baut o apa de 1kil in 2 sau 3 minute.

Sala de asteptare: kiar daca ai bilet trebuie sa stai in sala de asteptare, frumos si cuminte pe scaunelul tau. Vine nenea soferu’ sa te anunte ca se face imbarcarea, moment in care fiecare se ridica in picioare si asteapta pe cei din fata sa plece – e ca un sir indian care merge printre scaune. Civilizat, frumos, fara injuraturi si fara depasiri neregulamentare. Imi place le nebunie kestia asta cu autobuzele – nu se imbulzesc, nu se injura, nu se imping – iar coada e aerisita, nu se lipeste nimeni de tine si nici nu te imping daca uiti sa avansezi. Sint foarte cumintzi la aspectu’ asta. Asta e o dovada CERTA ca sint MULT mai civilizati ca noi. “parerea mea”

San Jose

Am ajuns pe lumina. Acum trebuia sa skimbam iar terminalele. Am intrebat lumea. Am ajuns unde trebuia dar…. dupa vreo juma de ora in care am savurat orasul. Cladiri (mari si mici), lumea….
Da, lumea de-acolo e… nu stiu, sint MILIOANE pe strazi, un furnicar, o kestie care forfoteste, clocoteste, milioane de oameni care stau, vorbesc, rad, trec strada, stau la semafoare, stau in magazine si in afara lor, pe strazi, pe trotuare, la cozi la autobuze, se strecoara pe langa tine, in fata ta, in spatele tau, trec strada aiurea (ca la noi), pandesc semafoarele, offf.. shiet… sint asa de muuuuulti. Am innebunit de cap cu atata forfoteala in jur – a fost un shoc sa vad atatia oameni pe metru patrat. Incredibil de multi. Am vazut o coada la autobuz de vreo 20 de metri. Mi s-a parut imensa (de vreo 10 ori mai mare decat vad in mod obisnuit). E o nebunie ce e in orashu’ ala.
Si strazile sint inguste, casele au un aspect veki (de secole) – ai sentimentul ca te afli intr-un film mexican.

Home sweet home

Dupa ce-am stat la coada la autobuz vreo juma’ de ora, am ajuns acasa. Acasa, surpriza. Cine credeti ca ne-a asteptat si intampinat cu scandal si ‘panarama’? Roxy. Labradoru’ (sau labradoarea? 🙂
Dadea din coada parca era elikopter si skotea tot felu’ de sunete. Sarea in sus, ne marrrrraia, se gudura pe langa noi – nu ne vazuse doua zile si i se facuse dor de noi.
Si uite-asa am incalecat pe-o shea si v-am spus povestea asa. 🙂

Poze

Mai multe gasiti aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s