Arenal

Arenal, Costa Rica
Joi ne hotărâm să plecăm la Arenal. Joi seara însă mergem la bere mică cu gașca veselă (îi știți deja). Din cauză că am ajuns la 01:00 acasă nu ne-am mai trezit la 04:00 cum ne-am propus. Ci pe la 8:30.

Ne-am facut cafeaua, ceva de mâncare, ne-am ekipat și-am plecat.
Pe la 11 bateam trotuaru’ în stația de autobuz din San Jose. De data asta a trebuit să skimbăm terminalul; de la “Coca-Cola” la “San Pedro” (parcă). Oricum, distanța relativ mică – vreo 2 străzi distanță, curbă la dreapta și iar la dreapta.
Intrebăm niște neni cam pe unde e noul terminal. Ne spun să-i insoțim. Erau 4 – “policia turistica”.
Dupa vreo 5 minute, ne arată pe unde să mergem.
Ziuă. Fumos. Soare afară.
Ajugem la noul terminal. Încercăm să ne dăm seama de unde trebuie să luam bilete. Într-un final vine un nene și ne arată. Ne așezăm la coadă. O luam la intrebări pe o tante din fața noastră – mică de statura, costarricense 100%, învață la turism si acum se ducea acasa. Si stia “putin” engleza.
Dar ne-am prins ca acolo trebuia sa stam. La coada. Ne spune ca noi nu trebuie sa luam bilete, ca le luam de la sofer. Ok.
Iesim din rând si ne plimbam pe ici pe colo. Prin zonă.

Cersetoru’

Ne cautam ceva de baut: sucuri. Era cald deja. Prea cald. Ne gandim sa ne facem si aprovizionarea cu tzigari – cine stie daca si unde gasim.
Mergem la un colț de “autogară”. Langa noi vine un nene. Cătă se tirează în magazin – eu rămân afară să dau piept cu nenea. Bagă niște spaniolă din care imi dau seama ca cersea pentru mancare. Dar era lemn. De beat.
Batranel, rapciugos, etc. Un fel de cersetor de la noi dar mai curat.
Dupa ce vorbeste non-stop vreo doo minute ii spun ca nu stiu spaniola.
Si, surprize: “but if I’ll tell you in english, will you give me some money?”
Fuck…
Deci e cersetor cu scoala. Astia din magazine (mall-uri etc) NU stiu engleza, si aia care stiu sint putini, ii numeri pe degete.
Ma fac ca ploo si ma car dupa Cătă in magazin.

Vamos

Intre timp coada de la bilete se terminase. Mai erau vreo doi oameni. Putini. Masina noastră mai avea juma’ de ora.
Ma bag in seama cu nenea vanzatoru’ de la bilete; da, ne trebuie bilete. Le cumparam.
Se formeaza deja o coadă. Ne așezăm și noi. Dupa 10 minute ne dam seama ca stam la coada gresita – masina noastra vine ‘dincolo’, la coada unde mai erau 2 oameni. Ne ducem acolo. Intre timp jumate din coada veke se muta in spatele nostru. Toti mergeau la “La Fortuna”, orașelu’ cu vulcanu’.
Deci am nimerit bine.
Intre timp anuntzuri peste anuntzuri: nu va lasati bagajele nesupravegheate, etc, etc.

Uzi

Când stateam noi prin autogara si ne bâțâiam de colo-colo, auzim doo motoare. Mari. Pe ele, calare, doi politzai. Un fel de politzai pentru ca erau dotati: ekipament de ultima generatie, arme peste arme, si … Uzi la umar. Uzi, da?
Motoare… gen KTM-uri – daca fugi de ăia pe arătură n-ai nici o șansă.
Niste oameni 4×4 cu ceafa lata. Au coborat sa lingă si ei o inghetzata de la un magazin din autogara.
Se urca pe motoare si pleaca. Ca tzaranii: desi strada era in fata lor, au preferat să sară cu motoarele peste refugiile dintre statiile de bus.

Americanu’ destept

In fata noastra, la coada de urcare in autobuz, un nene batranel. Conservat bine. Avea niste carti cu Costa Rica scrise in engleza. Oricum se vedea ca nu e de pe-aici. Skoate o stikla de bere si isi toarna intr-un pahar de plastic. Mai rasfoieste o cartzulie, mai scrie ceva pe-o foaie (era ceva de genu: “write 15 words you have learned today” – invata spaniola).
Ne intreaba de unde sintem. Ii spunem. Cătă face misto de el: “do you know where Romania is?”.
Si incepe moshu’ sa ne spuna vecinii. Toti. “shieet!!”
Ne spune apoi ca străbunicu’ lui era bozgor. Adica din Ungaria. Aha…
Ne intreaba daca avem cazare la “La Fortuna”. Nu. Nici el. Deci nu sintem singurii nebuni care plecam de capu’ nostru. Ne asigură că vom gasi sigur.
Ok.
Map to Arenal

Ratebeu’

Spre mirarea noastra am mers bine de data asta. Soferu’ n-a fost asa cretin si idiot ca ceilaltzi. A fost kiar smoooooth, nice and easy.
Am facut o pauza la Quesada. Si un fum.
Faza la urcare: cand te urci, iti ia biletul cumparat si iti da altu mai mic, maro cu kestii scrise pe el. N-am inteles faza dar l-am pastrat.
Alta faza la urcare: daca ai bagaj mare il lași jos in portbagaju’ de la bus – ti se da o juma’ de ticket tie si cealalta jumatate de ticket e lipit pe bagajul tau si bagat inside. Ca la avioane. Daca ti-l fura, ei garanteaza! (mda, mai stiu eu pe unii)
Daca il ai cu tine sus in masina si ti-l fura, nu mai e problema lor.
Toti care urcau si stateau in picioare isi mutau bagaju’: un metru mai in stanga, hop si bagaju’ un metru mai in stanga. And so on.
La popas (Quesada) ne dam jos. Tot cu bagaje, ofc.
Cand am urcat ne-a cerut biletu’ maro – si atunci m-am prins de o faza: Quesada e un fel de nod, oamenii pot merge până acolo si pot lua altceva sau de-acolo pot lua masina cu care am venit noi si sa mearga la “La Fortuna”; biletele alea maro faceau diferenta intre cei care stau in picioare si cei care nu. Adica noi.

Poze

Nu, nu inca; vreau sa spun ca mai tot drumu’ am turnat poze – am facut 100 de poze pe drum si 2 la vulcan (figurativ vorbind). Am pozat tot, strazi, oameni, mizeria de pe strazi and so on. Tot! Da’ tot! Incepând din San Jose (care e super mega giga mizerabil – parca ar fi in tziganie acolo) si terminand cu peisajele. Nu, peisajele sunt curate. Doar San Jose e un kkt de oras. Mizerabil si infect. Dezolant kiar. Acu’ ii inteleg pe aia de-și bagă în venă: de la peisaj li se trage. Deprimant.
Revenind…

La Fortuna

Damn, am atatea de povestit de-aici. Cred ca o sa ma intind pe doo posturi iar.
Coborâm din autobuz. Facem 2 metri să ne dezmortzim si ne aprindem cate un fum. Sa respiram si noi.
Of course, dupa doo fumuri vine un nene la noi si ne ia cu alea, alea… cazare, tur la vulcan si…bla..bla..bla..
Fuck. Nu ne-a lasat nici sa respiram.
Il intrebam cat e cazarea la el. Ne spune: 7$ de persoana. WTF? Repet intrebarea: “bah Vasile, cazarea cat e? pe noapte! nu pe ora!!?
“7$ per person, per day.”
Si ca are nu-stiu-ce si mai-nu-stiu-ce.
Rămânem interzisi. Si circumspectzi. Ii cerem o carte de vizita si plimbam ursu mai incolo. Prea aglomerata zona aia – toti iti ofereau, toti iti dadeau si se bagau in sufletu tau.

Invatzati de la Manuel Antonio, prima miscare care o facem e sa ne luam bilete de intors – a 2-a zi, la 14:45.
Un aspect de tinut minte: doar 2 zile pe saptamana (sambata si duminica) exista un autobuz direct spre San Jose. Unu’ e la 12 si altu e la 14:45 – le pierzi pe astea…. ghinion! 🙂 De tinut minte, da? (o sa vedeti de ce mai later)

Ajungem la ‘casa de bilete’ care era… mai multe kestii intr-una: si agentie de turism si internet cafe si bilete. Of course, ne-au mirosit nenii aia ca sintem ‘fresh’ prin zona si ne baga iar kestii. Că vulcan, că se vede bine, că DOAR azi se vede asa de bine că nu mai ceatza, că nu mai ploo că nimic… Adica, am venit noi, ce dracu! Toata saptamana vulcanu’ a stat ascuns. Mai sa fie!
Ok, ne-am prins imediat de ‘texte’ (deja avem detectoare de la o poștă). Ii cerem detalii (deh, bagarea in seama). Ne spune.
Intre timp apare un nene cu doo tanti din Germania care doreau sa plece in tur la vulcan. Sintem intrebati daca vrem si noi; nu vrem, ca am ‘aterizat’ acum 10 minute si nici cazare nu avem. Nici n-am mancat. Nici n-am respirat cu trebuie. Huoooo bah, ca nu dau turcii!
Era 17:45. La 18:00 plecau in tur. Ii cerem altă oră: 19:00. Ok.
Intrebam de cazare (adica iar bagarea in seama). Ne dau un pliant si ne spun ca daca ne place stam acolo, daca nu nu, “mama nu se supara”.
10$ per person. Deja ne puneam intrebari
Ok.. sa vedem. Ni se spune ca daca asteptam 5 min. ne duce cu masina. Bre’ mă leși? Nu, preferam sa mergem pe jo’…

Verdeata multa, lume pestritritza; parea un oras linistit. Si e.
Ne ciondanim oleaka in legatura cu drumu’ (desi era bine si pe unde am zis eu) – pliantul avea o harta pe spate cu drumul marcat pana la “La Buha”
Pe drum, in drum spre, ne ia un nene la intrebari. Ii dam replica in secunda doi “english please” si ne intreba incotro. Ii spunem.
“Pai stai asa ca eu sint propritaru”. Si ne arata casa. Ultima din sat. Cu vedere FULL la vulcan. O vedere mai buna nici ca exista in “La Fortuna”. E casa si din balcon vezi vulcanul. Tot. Full view, full frame, HD format.
Gandiți-vă cum e să te trezești dimineața și să nu vezi altceva pe geam decât ditamai vulcanu’!
Ne arata o camera la parter. Neah.. prea jos (era kiar lângă scară pe unde urca lumea sus). Vrem sus. Ok, mergem si sus. Ne arata camera. Super ok, kiar ok pentru 10$ (avea kiar si TV – can you imagine?)
Platim, ne skimbam, luam keile si vamos sa halim ceva comida. Cerem detalii: un restaurant cheap and good. “La Cascada” si ne arata “incolo”.

Ce uitam sa spun: in timp ce “propritaru’” ne insotea spre casa, ne spune ca mai sint romani aici: unu e sofer de taxi si o romanca ce are un hotel prin zona. WTF? Romani aici? Da… si nu unu’ ci doi.
Soferul de taxi e poreclit “El Toro” si arată spre Cătălin: “e asa ca tine!”
Whatever.
Ajungem “La Cascada”. Un restaurant sub forma de vulcan. Pe margini steaguri – toate natziile – Romania of course ca NU era.
Cerem de potol – asta intr-o spanglish de-am zapacit-o pe kelneritza. Am cerut ceva cu pui; si am intrebat-o si cum e mancarea, ce are prin ea: imi spune ca are de toate. Si la urma completez: “si cu pui, nu?” Kelneritza: “nu”. Ma uita la ea, se uita la mine si pufneste in ras: of course ca are si pui.
Funny.
Cand vine cu berile (inainte de mancare) o intrebam daca stie ceva romani prin zona. Face pe niznaiu. Cred ca n-a inteles.
Ii spunem ca exista un roman taximetrist si o tante care are un hotel.
Aaaaa… daaa (isi aduce ea aminte). Si ne arata peste strada un hotel/cabinas: “Oriuma”. Kiar peste strada de restaurant.
Oriuma - La Fortuna - Costa Rica

Deci pe un român l-am ginit. Mai ramane sa vedem de taximetrist (statia lor era undeva la vreo 20 de metri de noi).
In timp ce bobinam la pui, vine kelneritza si ne arata o tante care trecea strada “ea e dn-a Giulica”.
Adica Iulica.
Bobinam repede in speranta ca o vom gasi la hotel.
Ne ducem. Nici o miscare. Batem la portzi. Nimeni. Doar turistii misunau pe la etaj si pe scari din cand in cand. Abandonam si ne intoarcem. Trebuia sa fim la 19:00 la noi ca sa fim ‘saltazi’ si dusi la vulcan.

Columbianu’

Ajunsi acasa, dam de un nene. Era praf. Nu ne-am dat seama daca de la bautura sau de la altceva. Era cazat langa noi.
Dar era praf rau.
De-abia vorbea. Dar stia ceva engleza. Incearca sa ne explice ca noi ca turisti platim foarte mult pentru o vizita la vulcan si ca el, care e localnic, plateste foarte putin si ca, bineintzeles, se poate oferi sa ne arate alea, alea.
Boring, nu?
Toata lumea vrea sa-ti arate cate ceva. Pliktisitor.
Intr-un final apare o masina. Cu un nene. E cel trimis de ‘propritar’ sa ne duca in tur. Ne spune ca mai avem niste vecini care s-au aratat interesati sa mearga. N-au mai venit.
Ne urcam in masina si vamos a la vulcano.

Ploaie

Pe drum spre vulcan a inceput sa ploo. Binishor. Nu mai era ploaie din aia finutza. Neah, era de la mama ei.
Dupa vreo 6km ne oprim. Bezna totala. Eu cu digitala de gat. Ne dam jos si ne apropiem de un gard. Ni se spune sa ne uitam “incolo”. Draci, era bezna totala. Si plouuuuaaaa.. haoleooo… in 5 minute cat am stat afara cred ca mi-am spalat si kilotzii.
Eram descultz, fara papuci.
N-am vazut nici pe dracu’ – kiar daca ar fi fost pe-acolo era prea negru sa sara in oki.
In skimb am vazut licurici. Tone. Sute. Super mega bestial sa vezi niste kestii mici, ca niste scântei, care zboara pe langa tine, in fata ta, peste tot. Super efecte.
Cu digitala de gat, invelita in tricou (cat de cat), descultz si plouat (murat) injuram de toate cele.
Si acum povestea tare: când eram la cei care ne-au dat plinatul si ne-au facut si lipeala de tur, am aflat ca lava de la vulcan e pe partea cealalta si nu pe partea care o vedeam noi atunci. Draci, adica am nimerit in partea gresita, nu? Cum adica ăsta spumegă numai pe-o parte? Si noi ne aflăm tocmai pe partea opusă? wtf??
Dar, ghidul ne spune povestea: in ‘69 vulcanu’ face bum. Rade de pe fata pământului un sat si omoara 80-90 de oameni. Face cratere “de impact” peste tot. Si le prajeste la aia tot satu’. Mai târziu oamenii fac acolo un lac de acumulare, astfel incat, pe viitor, daca vulcanu’ face pe nebunu’ să sa recoresca in lacul cu pricina.
“La Fortuna” inainte de ‘69 de keama altfel. Dupa eruptie a luat denumirea de “La Fortuna” (evident ca stiti ce inseamna, nu?) si asta din cauza ca se afla pe partea ‘cealalta’ a exploziei; cei de-aici au scapat nevatamatzi.
Columbianu’ insa ne spunea ceva de “92”. Daca vrem sa mergem la “92”. N-am inteles ce si cum. Dar apoi am aflat: in ‘92 asta micu’ (vulcanu’) adica a mai dat un spectacol – mai mic, doar cat sa faca o mare dupunere de lava. Locul se numeste (sau e poreclit) “92” – adica 1992.
Asta e, no lava today.

Hot spring waters

Cand urcam la deal, ni s-a aratat o kestie, ca o ceatza. Peste un pod. Ni se spune ca pe sub pod trece un râuletz. Fierbinte. Iar ăla nu e fum ci aburi. Era răcoare afara dar…parcă prea erau aburi.
La intoarcere ni se spune daca vrem. Vrem.
Ne dam jos. Ghidul parcheaza masina si ne baga prin bălării: coborâm pe lânga sosea, pe sub pod, printre niste straduțe miiici… si.. surprize: in fatza noastra, pe sub ditamai podul, un ditamai rauletzu’ cu o ditamai viteza.. curgea la vale. Fiind descultz am simtit din prima fierbintzeala.
Era damn hot!
Apa curata. Si fierbinte. In 2 secunde eram ekipat de baltă. Undeva la vale se forma o cascada – micuta. Acolo m-am balacit vreo 20 de minute.
Superb.
Criminal.
Ditamai raul fierbinte. Nu să te opărești dar fierbinte. B E S T I A L !
Intr-un fel mi-am asigurat dusuhu’ pe seara aia.
Ghidul avea o lanterna super tare: ziceai ca stam in apa sub lumina reflectoarelor.
Intre timp mai vine un grup. Nu erau localnici. Se baga si ei in apa. Aveau o putza de lanterna – cand am plecat noi si-am luat “reflectoru’”, i-am lasat in beznă: ăia nu se mai vedeau la 2 metri unu’ cu altu. :))
Apropos. Pentru a merge la “hot spring waters” trebuie sa te duci la un hotel kiar langa pod, “Tabacon”: intrarea 60$; si stai cat vrei.
Dar nu e mai bine sa sari podu’ si sa faci baie cât vrei, unde vrei si fara populatie galagioasa langa tine? Moka?
Huh? Eu cred ca ghidul avea sange de roman in el. :))
Adevarul ca nu-ti dai seama ca pe langa pod ar fi vreo poteca ceva…
Si alta faza dura: ghidul ne spunea ca el are doi copii. Mici. Si ca atunci cand vine cu ei aici, el se duce la un capat de tunel si la da’ drumu’ la aia micii si…. raketa se fac pana la cascada.

Back home

Plouati (eu fiert bine-bine) ne intoarcem la masina si o taiem spre casa. In drum, ploaie – de data asta era ‘mama ei’ – ploua asa de tare incat stergatoarele nu mai faceau fatza.
Noi ne gandeam ca, fiind la o altitudine de peste 1,000m o sa fie frig. Draci. Umezeala cat incape si cald. Cald. Cald. Din aia de ti se punea pe suflet – well, nu ca aia din jungla (aia e criminala) dar… obositoare.
Back home ne verificam repede bagajele (aveam un columbian langa noi, remember?) si o taiem iar spre “La Cascada”. Aaa… columbianu’ era de fapt un fel de angajat acolo – deci era ‘safe’ – dar, na, in starea care era ne puneam intrebari.
Luam niste beri si asteptam sa ne dea aia afara. Nu ne-au dat. Insa ne-a doborat somnu’ si oboseala.
Back home. Nani. Lemn.

Revederea

Vă spuneam că lumea e mică. Remember?
Well, să vă povestesc. A doua zi, dimineatza, mergem sa halim ceva. Gasim o kestie care era cat de cat populata si arata ok. Ne asezam si comandam micul dejun: omleta cu kestii. Si o cafea. Era un menu: omleta si cafeaua incluse. Ieftin rau.
Omlata beton: gen ciorapel cu multe kestii in ea. Cafeaua usoara dar buna. Cu lapte, zahar, etc… o nebunie.
Omleta bestiala
Lângă omleta vine si un pahar cu suc (included). De portocale. Natural – facut atunci. O nebunieeeeeeee de suc.
Am mai baut sucuri de portocale dar asta mi s-a parut “a pice of art”. Paharul era cat o palma de inalt (deci nu mare) – se vede ca si la ei e valabila vorba aia “esentzele tari se tin in sticlutze mici”. Ce mai, un mic dejun de miliarde. Cu pâine prăjită, moale, pufoasă, cu unt, cu gem, cu de toate. Finutze. Delicate.
La un moment dat, galagie. Multa. 20 de motoare. Vreo 20 si ceva de oameni (mai erau unii cu copii). Motociclisti. Nu prea galagiosi cum ne-am fi asteptat. Era un nene care era sef de haita si care se ocupa de ei. Erau localnici (cred: vb. spaniola). Potolesc si pleaca. Intre timp ne mai luasem doo cafele – erau slabe si d’aia am avut nevoie de doo.

Când, văd pe cineva trecând pe stradă; SHIT… era “germania”. Prea târziu insa – pana am ajuns la iesirea din bar luase ceva distanta.
Shit, samptamana trecuta am dat nas in nas cu ea in celalalt capat de tara (in sud – Manuel Antonio). Acum sintem in nord, la mama dracu’…
Am vrut sa strig dupa ea, dar… damn, nu stiu cum o keama. Draci…
Ma intorc la cafeaua mea. Terminam.
Facem semn lu’ nenea kelneru’ sa ne aduca nota. Ne-o aduce. Observam o kestie in restaurantul cu pricina: la intrare/iesire era un “post de veghe” cu o tante acolo care vindea kestii. Tot acolo te duceai cu “la cuenta” (nota) si o plateai. Deci kelnerii n-au parte de bacsis.
Aaa… bacsisu’ asta e o kestie tare la ei – dar v-o spun alta data.
Cum stateam noi acolo sa faca tantea calculele, ce sa vezi: germania si cu inca doo tipe tocmai intra. Se uită la mine, wowww…. alea.. alea… etc..etc..
Urmeaza o disctie mica (si neimportanta). Inainte de a ne căra o intreb unde se duce weekendu’ viitor, ca să știm si noi unde mergem – macar sa pastram traditia. Imi spune ca sta acasa pentru ca ai ei parintzi se intorc de la Manuel Antonio si pleaca back to Jermania.
Si asta a fost tot. Iar n-am intrebat-o cum o keama. Damn me!
Deci, daca ne mai intalnim iar cu ea, e lucru’ necurat la mijloc. “parol, pe onoarea mea!”

Romania

Mergem iar la “Oriuma” sa vedem daca avem noroc. Batem la ușă. Intru. Vad un nene, batranel, cu ochelari, citea ceva.
Cu spaniola mea de balta ii explic ca vrem sa discutam cu d-na Iulica. Ne spune ca e “pe dincolo” (tot in spaniola).
Cătă, pe faza, îi spune în romana “pai noi tot romani sintem”.
“pai si eu stiu romana” vine raspunsul.
Damn…
Si stam de vorba. Vreo ora. Aflam multe kestii, despre Costa Rica, despre columbieni, despre cele mai periculoase tzari din America Centrala, despre alti romani aflati aici. Despre cum se fura cu camionu, etc. Intrebam de “El Toro”. Da, e taximtrist aici. Fara prea multe detalii.
Facem skimb de news-uri, ce mai e pe-acasa, ce mai e pe-aici, cum au construit, cum au facut etc. Nu dau multe detalii aici, nu e frumos sa spunem la toata lumea ce si cum: cert e faptul ca ei si-au facut afacerea pe banii lor.
Au si o fata: Mariana.
Intrebam de unde vine “Oriuma”: ni se spune: Orlando + Iulica + Mariana. Toata familia.
Intrebam ce-am putea vedea in cele 5 ore care ne-au mai ramas. “Cataracta” (cascada). Ok, 4 kilometri “incolo”. Sa luam un taxi la dus si la intors pe jos (daca ne tzin anvelopele).
Plecam, salutari, etc, etc.. Fremos.

Taxista Pirata

Mergem la taxiuri. Vreo 4. Masini de teren, alea, alea.
Prima masina un Evo 10. Ne urcam. Ii spunem unde vrem sa mergem. Pe drum intrebam de taximetrist. Nu stia. Cred ca nu intelesese el bine ca la un moment, revelatie: “aaaa.. el toro, taxista pirataaaaa?”
Daaaaa, “el toro”. Aha, si arata asa ca tine, nu? (si arata spre Catalin). Daaaa….
Aaa.. pai el nu are masina rosie (culoarea taxi-urilor oficiale), e pirat si are alta culoare – d’asta nu s-a prins batranelu’ de faza – cred ca facuse search dupa cei care au masini rosii. Rasete, etc.
Deci al nostru roman e taxista pirata. Care la ora aia doarme pentru ca el iese doar seara.

Kelule, evo 10 da? Ai auzit? Cu scaune sport/piele and shits.
Dar, belea de belea: era automata. Sux, nu? Imi placea de batranel ca numara treptele de viteza cand mesteca in bezina: “unu, doi, trei” si apoi baga acceleratia. Si curent la freza :))

Dupa muult timp (aia 4km erau 6!!) ne oprim undeva. Un magazin de suveniruri, o parcare imensa, o casa misto pe dreapta. Inainte un post de control – lumea intra si marca banu’ acolo. Era un fel de parc. Si in parcu’ ala era cascada.
Marcam si noi banu’ si intram. Inainte de asta ni se pune la mana o kestie rosie, ca o banderola.

Cataracta (Cascada)

Trecem un pod. Peste o kestie ca o… semi-prapastie. Inaintea noastra drumu’ se bifurca. Unu’ la deal, unu la vale.
Pe ala care era la vale scria “nerecomandat celor cu hipertensiune”. Deci pe-acolo 3’ sa mergem.
Si incepem. Coboram. Si coboram. Si iar coboram. Curbe. Stranse. Ace de par. Carari pe care incapeau cu greu doi oameni.
Si abrupte. Foarte abrupte. Si coboram. Umezeala. Pietrele/scarile ude. Mare atentie. Din cauza ca paseam cu grija am obosit instant.
Pe la jumate drumului imi dau seama de o kestie, revelatie: bah, daca am coborat in halu’ asta, panta asta si am obosit, ce dracu’ facem la urcare? Shiet… era prea tarziu deja – eram la jumate. Si bobinam. Din cand in cand poze. Din cand in cand mai vedeam niste leshinatzi care urcau. Unii pe niste bancutze (special amenajate). Leshinatzi rau. Mai distrushi ca noi. Si eram la coborare, da?
Avem pulsu’ peste 100. Dar sint hipotensiv asa ca… draci, nu krap!
Si bobinam, iar.. iar..
Vedem cascada.
Me speachless. Fara cuvinte adica.
Facem poze.
Cascada: bestiala
Drumul face iar o bifurcatie – prin balarii, frunze si alte kestii din jungla. Catalin merge pe cararea batorita. Eu pe cealalta (of course).
Total salbatica zona. Pietre multe. In dreapta mea un perete, stanca… urca pana la etaju’ 10 cred. Parca era cioplit de om (nu bag mana in foc)
un perete de cascada
In stanga… splendoare! De la etaju’ 10 curgea apa. Multa. Valtoare. Din cand in cand simtzeam vaporii de apa cum spala tot.
Ma uit dupa Cătă. Il vad ca trece peste un pod. Drumul meu se pare ca ducea tot “incolo” unde se indrepta el.
Coboram si ne intalnim pe un balcon (construit) – am uitat cum se keama – ceva gen “punct de observatie”.
Ma uit in jos. Pietre multe. Undeva se mai vad/aud niste oameni. Coboram. Pe sub balcon. Pana la baza cascadei. Mult peste zona permisa si sigura. Pietrele sint ude si alunecoase. Da-le dracu’, le sarim noi cumva.
un perete de cascada
Le-am sarit. Eram la 10m de locul unde cad tone de apa. Ne-a spalat de ne-a rupt: curentzii de aer care se formau erau ca o ploaie fina, ca un praf ..ud. Whatever… v-ati prins. Apa curata. Miroase a… apa… a nu stiu.. a ceva curat.. si rece.
Bestial.
cascada
Ma incercau idei: sa ma bag in apa? Sa nu ma bag? Hai ca ma bag. Dar.. hmm.. prea puternici curentzii aici. Cert, daca ajungi sub tonele de apa de face praf. Instant.
Stau cuminte. Ne continuam drumu; 10m mai la vale vreo 2 faceau baie. Apa de la cascada curge… spre undeva, la vale.
cascada
In drum spre acel undeva am facut baie! :)) Yeah, n-am rezistat tentatiei. N-aveam cum. Era prea bestial.
Imaginati-va: sa stai in apa, curata, cristalina (putin rece – refreshing) si… cu o tona de pesti pe langa tine. Noi am zis ca’s pastravi ca innotau impotriva curentului. Bestial. Apa dulce (am incercat-o ofc)
Unii se uitau cu pofta la pestii aia. Nu dau nume! 😛
peshtisori
Faza: kestia aia de la mana nu s-a dezlipit dupa balaceala. Era facut cu cap – parea de hartie dar cred ca era o combinatzie ceva. N-am putut sa o scot de la mana decat daca o rupeam. A rezistat.

Ma uit la ceas. Mai avem 2h45. Good. Avem timp sa ne intoarcem si sa bem si-o apa ceva. Sau bere. Nu conta prea mult ce.

puls: 200

Incepem sa urcăm. Din nu stiu ce motive am urcat ca tontzii: cu viteză: in 3 minute cred ca eram deja leshinat.
Dupa 5 minute de urcat m-am oprit: imi auzeam inima in ureki si tricoul meu pulsa cu 200 la ora. Shit… Cine dracu’ m-a pus sa cobor??
Nu mai cobor nici pentru 1mil de dolari. Shit.. n-au facut si astia un lift…
Muschii de la picioare isi dadeau ultima suflare. E o senzatie super cretină: știi că poti merge dar realizezi că picioarele nu te mai asculta – iti pui creierul la bataie si iti spui ca e doar o kestie de moment – tre’ sa mergi mai departe. Mă opresc pe “banca leshinatzilor” – aceeasi banca ce era ocupata la coborâre. Bun plasament. Cu cap. Pe restul drumului nu sint banci – doar acolo era una.
Cineva cred ca a patzit-o ca noi si a facut un bine umanitatzii: a pus o banca exact acolo unde le crapa motoru’ la totzi.
5 minute pauza. Imi revin.
O luam din loc.
Dupa alte batalii psihologice cu muschii de la picioare dam de punctul unde se bifurca drumul – acolo unde scrie “nerecomandat celor cu hipertensiune”. Neah, de data hipertensiume, dă-le dracu’ de drumuri neamenajate.
Nu vreau sa crăp pe ultima 100 de metri.
Drumul ales trecea printr-o zona amenajata cu vreo doo magazine, un robinet unde sa te speli si alte kestii pentru “reparatzii motoare”.
Iesim din parc. Imi trag sufletu.
Aud iar un urlet (de groază). A dracu’ maimutze.. si-aici ati ajuns?

Pe jo’…

Ne uitam la ceas. Vreo 1h si ceva. E timp. Asa ca hotaram (cam incertzi insa) sa mergem pe jos.
Vedem un taxi. Rezistam tentatiei de a tzipa dupa el. Vedem altu’. Nu zicem nici “pâs”.
Vedem multe kestii pe drum. Poze. Case care mai de care. (bestiale adica).
Facem poze la toate zburatoarele care stateau pe garduri si’n copaci. Mergeam linistiti. Oricum nu puteam mai mult de-atat; deja aveam motoarele varza.
Dupa muuulte poze si alte kestii, ma pune dracu’ sa ma uit la ceas (cel de la telefon). 14:30.
FUCK.
Si eram la 1km distanta de masina. Shit, shit, shit, shit.
Ne bagam camerele in gentzi si bagam a 5-a. “Benzină ioc!”
Marsham…

V-am spus ca era ultimu’ autobuz până săpt. viitoare, nu? Ultimu’ e la 14:45. 15 minute 1km si ceva. Daaaamn…
Cand mergeam noi (cu a 5-a) tot auzeam kestii prin tufisuri: soparle. Damn… dă‘le dracu’ de shopârle, ca daca nu prindem autobozu’ cu ele dormim in seara asta! In shantz…
Nici urma de taxi-uri. Cand ai nevoie de ele nu vezi unu.

Lucky bastards

Am intrat in autobuz la 14:47. N-am mai apucat sa luam apa, nimic. Eram uscati.
Norocul nostru a fost ca autobuzul opreste la Quesada (popas) care e muuuult mai aproape de “La Fortuna” decat de San Jose. La 1h de mers.
Nenea de pe autobuz, un cretin. Dar de data asta ii dam dreptate. Viteză si curent la freză. N-am simtzit cand am ajuns la Quesada.
O aprovizionare rapida cu de toate (am luat multe ape, multe sucuri si multe crantzanele) si eram … full powered. Back online. And alive.
Si in drum spre casa.
Spre casa, da? Adica prin San Jose noaptea, da??? (cand trebuia sa skimbam terminalu’… sa ajungem la cel care ne duce spre casa).

Coca-cola terminal

Drumul spre San Jose trece pe langa aeroport. Autobuzul face statie: coboara jumate din el. Ne ducem in fata. Intram in San Jose.
Ii spun lu’ nenea cretinu’ de la volan daca opreste pe langa “Coca-cola”. Imi spune ca da.
Dar mă uit și văd ca uită vita sa opreasca. Il las. Mai erau 200 de metri pana la statia finala. Coboram. Tracem aer in piept si ne avantam pe stradutze. Din autobuz am vazut drumurile pe unde trebuie sa mergem: cam populata zona, cu o faună “diversă”.
Intram pe drumul principal care duce spre cel care face spre “Coca-Cola”. Pe drum: in stanga mea o tipa/puștoaică la telefon. La 50 de metri in fatza/dreapta o gașcă de pushtani – juma’ de buletin ca marime. Imbracati “a la gheto’”. Se indreaptau spre noi. Ma uit sa vad cine e in fatza lor: sint doo ‘căpetenii’ – aia trebuie sa pice primii, fast, dacă fac vreo mișcare ‘ilegală’. Trec pe langa noi – fixasem tzintele deja.
Ne depasesc. Ne dam seama ca tzinta lor nu eram noi ci pushtoaica de la telefon. Galagiosi. Pareau nashpa’ doar. Alarma falsa.

Face stanga pe drumul spre terminalu’ nostru. Pe dreapta, un bar. Recunoastem doo motoare gen KTM. Erau nenii aia inarmati cu Uzi. Erau la o cafea. Damn… safe zone.
In mai putin de 50 de metri intram in “terminal”. Stiam deja de unde pleaca ‘al nostru’. Ne asezam la coada; nu mai intrebam nimic pe nimeni – stiam deja cum merg treburile.
20 de minute later eram deja in statie la noi. Trecem de bariere. Deja uitasem de San Jose si de fetzele alea palide. Eram safe.
Fiuuu…
Damn…
Incă o aventură cu ‘happy end’.

Poze: gramada aici. Am si filme dar nu stiu unde sa le pun sa-si pastreze calitatea. Le vedem acasa.

PS. sint sigur ca am mai uitat kestii, dar… daca-mi aduc aminte le scriu. Promit! 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s