Prima zi

No bags. Yet

Pentru cei care inca n-au aflat, American Airlines ne-au pierdut bagejele. Ca sa inteleaga si google: American Airlines lost our baggage.
Cica sa asteptam macar 48 de ore pana-si dau si ei seama cam pe unde le-au ratacit. Unii sint optimisti (our boss). Noi nu. Asa ca am pornit la shopping.

Shopping

Prima oprire a fost la un supermarket. Ne-am luat cate ceva, niste beri si niste kestii de dimineatza – ca sa nu ne sara lenea deplasandu-ne pana la bukatarie.
Apoi ne-am intors si-am zis ca ne trebuiesc si niste tzoale de skimb (of course – berea era mai importanta decat schimburile).
Am plecat la cel mai apropiat Mall unde-am spart 100USD (90 pe tzoale si alti 10 pe beri (la un bar din Mall)) si alte kestii de la farmacie – sa fie, in cazuri nasoale de dureri de cap si minte).

Got lost

La dus am fost cu tancul (o masina adica); la intors… ne-am ratacit. Got lost. Almost. De ce? Pai…
La intors am zis sa mergem pe jos (no car) – nu parea departe – dar a inceput sa ploo – o ploaie din aia super super fina (mocaneasca – dar din cea mai fina). Am zis sa sunam sa vina cineva sa ne pick up. No answer. Asa ca… let’s walk. Si-am skos lista.

The map

Lista: la dus am luat o hartie si un pix si-am notat curbele si cateva puncte de reper; doar ca eu am o problema cu orientarea – gandeam “dreapta” si scriam stanga; asa ca am bushit doua “drepte”, ne-am invartit in cerc (vreo 10min) si cand am apucat-o pe drumul cel bun (relativ bun) am fost sunati si intrebati pe unde sintem. “chiar, unde sintem?”
Am precizat ca am trecut de bariera cu nenea gardianu’ inarmat si ca… sintem pe-o strada. Ni s-a spus sa stam acolo. Am stat. Am aprins o tzigara, am tras doo fumuri si-am vazut “the rescue team”. Eram la 5 minute de casa – “simteam” asta dar nu eram sigur. :))

So, pana acum n-am avut timp nici sa vedem casa. E prea mare. Stim doar unde ne sint camerele, bukataria (of course) si office room(s). N-am apucat sa-mi ‘trag net’ in camera – wirelessu’ nu ‘bate’ pana la mine – sint prea afundat intre copaci si camere. Acum ma kinui sa termin o bere (a doua) si sa ma bag in pat.

E ciudat rau timpul aici: la 5 e soare. Si caldutz.
La 18:00 e intuneric.
La 19:30 – 20:00 deja nu mai e nimeni prin Mall. Doar romanii. :))
Si liniste. N-am mai “auzit” asa o liniste de cand eram in creierii muntzilor la Sinaia. E doar un rauletz in fatza casei care face galagie. Dar asta e la noi acasa. In zona asta (rezidential nu-mai-stiu-cum) nu misca nimeni pe jos – doar masini, din cand in cand.

La Mall

Ma bushea rasu’ in Mall cand venea cate o pitzipoanka din aia si incepea sa vorbeasca in kineza aia a lor – saraca incerca sa spuna ‘daca pot sa va ajut cu ceva’. Ii explicam care e treaba cu spaniola la noi. Apoi ne explica ea care e treaba cu engleza la ei: praf!

Faza la un shop de papuci:
Intram. Vine o tante glontz la noi si incepe sa turuie ceva. Catalin ii explica faza cu spaniola. Tipa se duce repede si mai kema pe un nene.
“Do you speak english?” A puco! (sau “pequeno” sau ceva de genu asta). Deci stia omu’.
Initial am crezut ca e inkis si ca vrea sa ne dea afara cand a venit tantea aia glontz la noi. L-am intrebat cat e ceasu si m-am prins: inkideau la 20:30 iar noi eram acolo in jur de 19:00.
Atunci ne-am dat seama ca n-are rost sa mai stam la chat cu ei. Ne-am vazut de papucii nostri.

Apoi la bar. Iar vine o tante mica si incepe si aia sa turuie. Ii zic de “menu”. Se prinde si mi-l da. Ma uit…. era doar de mancare. Ne uitam la ea, ea la noi. Tipa desteapta foc: “beer”?
Yeah.. parca asa mai vii de-acasa.
Si bere a fost.
Apoi alta faza: nota. Ii fac semn (ridic mana): se uita la mine si-si vede de treaba. (o fi crezut altceva??). So, mi-am luat /ignore de la ea.
Cata a reusit insa sa-i atraga atentia si sa-i sugereze ce dorim.
Pentru ca eu mai aveam niste bani (cash) la mine am zis sa platesc eu berea (Cata a platit cafeaua in Miami). Skot o suta de parai. Se uita, se balbaie…. zice ceva in spaniola de care m-am prins “e prea mult” si n-are rest (am invatat si cuvantu’ asta (“rest”) dar nu mi-l amintesc as we speak.

Dolari vs Costarici

Aaaa… dar faza cea mai tare a fost la tzoale. Eu am platit cu cardu. Am scapat repede.
Cata… a marcat cu parai. Cand au vazut alea dolarii… s-au skimbat la fatza. Ne-au explicat faza cu restu: platesti in dolari dar ei iti dau restu’ in costrarici de-ai lor. Ok.
A luat fata banu’ si a inceput sa-l frece de-un aparat de ziceai ca vrea sa-i ia vopseaua. Sau ca vrea sa-l curetze de praf (nu banu, ci masinaria aia). S-au uitat la ban, l-au mai frecat o data, inca o data, l-au pus sub o lentila, cu bec… i-au mai dat inca un lustru si… gata. Au skos bonu’ si l-au capsat de punga. La iesirea din magazin un nene s-a uitat pe bon si-a tras cu markeru’…
La iesirea din magazin, pe geam un poster mic: interzis cu mancare si arme de foc. Damn… (tre’ sa fac poza data viitoare ca e de coma faza)

Orice cumperi cu cardu’, iti cer un pasaport sau “indetificado”-whatever. N-am avut. Nu mi-au cerut PIN-ul. Stiu doar ca-ti skot kitantza pe care trebuie sa o semnezi.
Nasol – daca aia baga un zero la coada “din greseala”? Semnezi, nu semnezi banu’ s-a dus.

Despre Mall – well, vorbim de Costa Rica, da? Cica o tzara aproape de lumea a 3-a. Mall-ul de la ei e de …. hmmm… 10 ori mai mare (pe putin) decat cel din Vitan. Pe putin.
E imens!!!

Gata, no more bloggin’ today. Stiu, vreti poze. Am. Dar nu mai pot sta – pic de somn. Si e doar 22:21 (la ora asta ‘zburdam’ in .ro)
Ma duc sa privesc cum sare ‘vaka’ prin gradina – in fiecare seara ne tine companie – e vorba de broasca aia imensa din seara cand am venit. Cat e de mare? Tineti pumnii unu’ langa altu’… well, got the picture?

In weekend ne facem de cap; nu stim inca unde. Alone! 😀

3 gânduri despre „Prima zi

  1. Cum sa va rataciti, mai? E simplu de ajuns acasa de la mall. Mergeti drept pe drumul din fata de la Carrion, apoi stanga la bariera, intrati in Los Laureles, apoi stanga imediat, apoi dreapta, drept, treceti pe langa casa cu steagul Canadei, apoi stanga, drept pana treceti poduletul, apoi dreapta si imediat stanga si tot drept pana acasa. Simplu!

    Si cuvintele magice pentru a cere nota de plata sunt: “La cuenta”, insotite de optionalul “por favor”.

    Cu dolarii e mai bine sa-i aveti in hartii de 20, pentru ca nu prea primesc 50$ si 100$. Le e frica sa nu-i fi printat inainte.

    Sa puneti poze si impresii de la birou!

    Pura Vida!

    Apreciază

  2. Pai… am fost sunati cand eram inainte de poduletz. Oricum, ‘simteam’ ca pe-acolo e drumu’, dar parca… hmmm.. poduletz? (n-am remarcat prezenta lui). In fine, am fost ‘recuperati’ in no time. 🙂
    Oricum, am prins curaj – in seara asta we’re making it again – dar de data asta nu mai mergem ‘in vale’ ci ‘in deal’ – adica iesim pe strada aia ‘de sus’. 🙂
    Noroc ca am acceptat sa car mobilul. 😀

    Btw, unde ne sugerati sa mergem in weekend? (we’re home alone, but tell no one) 😛

    Apreciază

  3. Ce kestie: recitind postu’ asta imi dau seama de ceva: tipa care ne-a intampinat in ziua aia in acel bar era Tania – aceeasi persoana care ne-a servit si in ultima zi. 😦
    Ce kestie…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s